După Sfântul Maxim Mărturisitorul, în lucrarea sa Ambigua, există trei întrupări ale Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu. Cea dintâi la facerea lumii când Dumnezeu a zis – adică a folosit Cuvântul Său – şi s-a făcut (înţelegem de aici că „Toate prin El – Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu – s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”, Ioan 1; 3). A doua este întruparea Cuvântului în Sfânta Scriptură – care e cuvântul lui Dumnezeu dat omului. Iar a treia, deplină, este când: „Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1; 14).
Aşa cum există trei întrupări ale Cuvântului lui Dumnezeu, există şi trei căi diferite de a le cinsti. Facerea lumii trebuie cinstită prin grija şi dragostea faţă de natură şi faţă de cei din jur. Această slujire e numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul liturghie cosmică. A doua slujire se aduce Sfintei Scripturi prin respectarea învăţăturilor ei şi prin lectura cât mai deasă din textele ei – liturghia inimii. Iar a treia slujire, care cinsteşte întruparea deplină a Cuvântului lui Dumnezeu, când Iisus Hristos a luat trup, asumându-şi firea noastră umană în Persoana Sa divină, are loc în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Din păcate, Crăciunul înseamnă pentru noi motiv de mese întinse şi beţii nenumărate; schimburi de cadouri şi luminiţe îmbelşugate; Moş Crăciun/Gerilă şi bradul de Crăciun. Legat de brad şi cadouri aş face o mică paranteză: cea mai autentică înţelegere a bradului am văzut-o în Bavaria. În satele bavareze bradul mai are un nume, nume care s-a păstrat şi în zonele româneşti în care au existat colonii nemţeşti, şi anume: CHRIS KINDER (Copilul Iisus). Nu ştiu cum bradul a devenit simbolul pruncului Iisus, dar e clar că această tradiţie spune multe despre Crăciun. Poate nu întâmplător darurile se aşază sub brad, până când ceilalţi prunci – deveniţi chip al lui Hristos prin botez – vor primi darurile aduse de magi. Deci, aşa cum am înţeles eu, Moş Crăciun nu e Iisus cel vechi de zile, cum îl prezintă cartea lui Daniel şi Apocalipsa – şi cum s-ar putea interpreta, ci întruchiparea magilor care îşi aduc darurile pruncilor curaţi, pruncului Iisus, CHRIS KINDER-ului.
Faptul că există şi elemente precreştine în împodobitul bradului nu înseamnă că şi acum este un obicei păgân. Până la urmă, Iisus a venit să dea un sens celor deja existente, să facă o lume nouă, nu să anuleze toate. Sau aşa cum spune El Însuşi: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5; 17).
Problema este, nu în obiceiurile de Crăciun, ci transformarea lor – din simple simboluri – în obiecte de sine stătătoare. Masa e bună pentru încununarea postului şi sporirea bucuriei, vinul – cum spune psalmistul – “veseleşte inima omului” (Psalmul 103; 16), bradul şi darurile rememorează naşterea Pruncului Iisus. Dar să nu uităm asta! Să nu devină petrecerile lumii mai presus de petrecerea inimii noastre în care se reia an de an Naşterea Domnului. Şi mai ales să ne amintim învăţătura din Troparul Naşterii: “Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştiinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie”.
