Natalia Gavrilița pentru CNN: Suntem foarte îngrijorați de o invaziei a Rusiei. Operațiunile sunt tot mai aproape
Republica Moldova se teme de o posibilă invazie militară a Rusiei, întrucât operaţiunile militare ruse par să se extindă spre sud-vestul Ucrainei, apropiindu-se de regiunea separatistă moldoveană Transnistria, unde sunt staţionate trupe ruse.
Republica Moldova “a avut o istorie tumultoasă, într-o regiune complicată; nu doar că a fost parte a Uniunii Sovietice, a făcut parte şi din România în perioada dintre Primul şi al II-lea Război Mondial, majoritatea populaţiei este vorbitoare de limbă română, dar avem şi ucraineni, ruşi, bulgari şi găgăuzi, o minoritate vorbitoare de turcă. La ultimele alegeri, oamenii au votat masiv pentru o majoritate proeuropeană (în realitatea oamenii au votat masiv împotriva kuliokarului Dodon – n. red), pentru un parcurs al instituţiilor democratice, pentru combaterea corupţiei, asigurarea respectării drepturilor omului şi, desigur, pentru eforturile de integrare europeană. Deci, obţinerea statutului de candidat pentru integrarea europeană a fost o victorie semnificativă pentru Moldova, una pe care oamenii au aşteptat-o mult timp, dar este foarte nefericit că se întâmplă într-un astfel de context complicat în regiune şi în vremuri atât de oribile pentru Ucraina”, afirmă Natalia Gavriliţă într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.
Întrebată dacă este îngriorată că armata rusă ar putea ataca şi Republica Moldova, Natalia Gavriliţă a răspuns: “Suntem îngrijoraţi, desigur, acesta este un risc, deocamdată este un scenariu ipotetic, dar dacă operaţiunile militare se deplasează mai departe spre sud-vestul Ucrainei şi spre Odesa, atunci sigur că suntem foarte îngrijoraţi, mai ales ţinând cont de faptul că sunt trupe pe teritoriul regiunii secesioniste Transnistria. Facem tot posibilul pentru a menţine pacea şi stabilitatea şi pentru a ne asigura că luptele nu escaladează”, a precizat premierul Republicii Moldova.
“Actuala situaţie este foarte dificilă nu doar pentru Moldova, ci şi pentru orice stat mic (unicul „stat mic” vecin cu Ucraina care are trupe rusești este Republica Moldova – n. red), pentru orice ţară care se bazează pe ordinea internaţională axată pe reguli; dacă o ţară poate lansa un război pentru anexarea de teritorii, fără niciun respect faţă de ordinea internaţională (Republica Sovietică Socialistă Moldova a fost fondată de Stalin după ce a anexat o parte din România -n. red), atunci, din acest punct de vedere, nu este nimeni în siguranţă şi cred că numeroase ţări sunt îngrijorate”, a subliniat Gavriliţă.
Îngrijorarea e mare, dar cea mai mare îngrijorare vine din partea obscurelor batalioane mioritice, gata oricând să parvină. La toamna, se spune …in scriptură Hoardei. Pentru că un lucru este, deocamdată, după două mii de ani, clar: avem, pe cap de locuitor, mai multe, infinit mai multe cârtițe, termite, cozi-de-topor. Și mai are Moldova infinit mai multe prejudecăți, decat judecați. Bine, dar dacă turbează totusi porcul Estului Bolsoi? Pentru că orice s-ar spune, porcului ii place mizeria. Vreau sa zic că e la mintea porcului că ne vom confrunta cu o “criza a porcilor nebuni”. Ne vor porcăi, firește! Și când se vor apuca ei sa grohaie împotriva celor de pe malul drept al Nistrului, atunci sa te tii! Gustul și aroma dictaturii putiniste porcești bântuie societatea. Trubadurii subteranelor, grotelor, cavernelor așteaptă… Afacerea “Tătucul nostru care ești… în….” Kremlin “sfinteasca-se numele tau…pfffsss!….și voia ta…” e o afacere, pentru kremlinezii, mană cerească, pentru restul, calamitate. Muscalii nu au nevoie de resturi…Pentru că, nu-i așa, fericiți vor fi doar cei săraci cu duhul, de-Morar-i(u)zati și ghiftuiți cu pâine SORicana, și-a lor va fi împărăția imperialistă putinista…dodonista. Sau nu va fi, dacă vom fi solidari și cu mintea trează.