Bună Dimineața

„Ne scuzați, dar bilete la spectacol nu mai avem”

Evident că Regatul Unit al Marii Britanii este un stat destul de dezvoltat cu o populație de peste 60 de milioane, pentru și despre care ai ce scrie într-un număr atât de mare de pagini.

Am rămas impresionată de munca care se realizează zilnic pentru a scoate un ziar cu 72 de pagini, care să fie și interesant pentru public. Aceasta demonstrează și cifra de tiraj care este destul de mare. Dar să ne reamintim că englezii sunt un popor integru și au un interes sporit pentru cultura și tradițiile lor. Iar asta fiindcă englezii au avut parte de-a lungul istoriei de o dezvoltare continuă a culturii cu personalități și evenimente marcante.

Noi, cei care trăim în spațiul dintre Prut și Nistru, avem multe de recuperat și trebuie să învățăm de la englezi, pentru ca să ne creștem curiozitatea și dragostea pentru cultură. Iar în ultima perioadă, cu certitudine, avem parte de multe evenimente culturale și de divertisment, numai să găsim timp pentru ele.

Duminica trecută, am hotărât să merg cu câțiva prieteni la o piesă de teatru. De fiecare dată găseam bilete pentru spectacol, chiar cu câteva minute înainte că acesta să înceapă. Dar nu și duminica trecută. Am fost plăcut surprinsă când doamna care vindea biletele la casa teatrului mi-a răspuns: „Ne scuzați, dar bilete la spectacol nu mai avem”.

M-am bucurat nespus de mult că mai mulți oameni dedică timp pentru delectări culturale. Atunci am înțeles că mai avem o șansă. După cum spunea și filozoful german „Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat”, iar noi tocmai de cultură avem nevoie pentru a deveni un popor integru.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *