Putem să intrăm şi să ieşim din nebunie, ca dintr-o colibă, dar să ieşim de sub umbrelă este foarte periculos. Acolo plouă atât de cumplit, încât puţini sunt cei care vor rezista vii. Acolo plouă cu disperare…
E adevărat că am vrut şi noi, ca toată lumea, să trăim în libertate şi nu în ţarcuri, am vrut să scăpăm de blestemata umbrelă, am vrut şi noi să avem o ţară, şi nu o nebunie. Dar nu suntem noi cei care decidem. Ceea ce se întâmplă realmente în RM, departe de ochii electoratului, este groaznic. Pe fundalul declaraţiilor zâmbăreţe ale oficialilor despre reforme şi alte minunăţii, în ţara noastră înfloresc crimele. Nu mă refer la furturi sau omoruri ordinare şi nedescoperite de poliţie sau procuratură, ci la fapte înfiorătoare, protejate şi de oamenii legii, şi de justiţie, şi de demnitari. Aşa a fost pe timpul lui Voronin, fix aşa este şi acum. Guvernanţii noştri procedează, să am iertare, ca bădăranii care-ţi intră amabili în casă cu intenţia de a te ajuta, dar care îţi fură toate bunurile şi dispar. N-am să dau exemple concrete, ca să nu se spânzure jumătate de Moldovă. Prefer să-i las pe oameni adăpostiţi sub umbrela minciunilor şi promisiunilor deşarte ale tuturor demnitarilor, deoarece însuşi rolul umbrelei este să ne insufle o doză de speranţă, chiar dacă şi doza, şi speranţa ne sunt cam putrede deja.
Eu crezusem că nimeni şi niciodată nu va avea nici curajul, nici interesul să ne izbăvească de această situaţie jenantă, până acum o săptămână, când mi-a fost dat să discut cu noul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Mihai Poalelungi. Şi el mi-a vorbit despre aceeaşi umbrelă, numai că a numit-o mai metaforic: „pesimism”. Însă ideile propuse de el pentru lichidarea debandadei din justiţia autohtonă m-au făcut să cred cu certitudine că lucrurile într-adevăr pot fi schimbate spre bine. E adevărat că am rămas puţin nedumerit când, după interviul meu cu Poalelungi, CSJ a anulat singura decizie corectă într-un dosar în care toate instanţele inferioare au comis o avalanşă de fraude. Dar nu vreau să cred că preşedintele Curţii a ştiut despre aceasta.
Eu mai cred că, dacă Poalelungi ar fi venit în Moldova mai devreme, el ar fi putut face ordine şi în privinţa tragerii la răspundere a torţionarilor din 7 aprilie 2009, ca să nu ajungem la situaţia tâmpită de astăzi când printre poliţiştii condamnaţi se numără şi unii care n-au nimic în comun cu ceea ce li se incriminează. Şi aici am să dau un exemplu care, sincer, mă îngrijorează. Este vorba despre cazul lui Radu Starinschi, despre care am scris cu lux de amănunte şi al cărui dosar l-am studiat atent. Curtea de Apel l-a condamnat la doi ani de privaţiune de libertate cu suspendare, pentru că nişte colegi de-ai săi l-au maltratat pe un tânăr într-un loc anume, în care Starinschi nici nu se afla la acea oră. Eu n-aş vrea să cred că judecătorii de la Apel, care au pronunţat sentinţa, n-au avut chef să citească dosarul, dar altă explicaţie parcă nu găsesc… Fiindcă probele din dosar în apărarea inculpatului sunt evidente. În consecinţă, Radu a fost demis din funcţie pentru „denigrare” de către ex-ministrul Alexei Roibu, în timp ce poliţiştii care au torturat victima nici nu se află în vizorul procurorilor, deşi în realitate ei sunt foarte uşor de găsit. Aş vrea să cred că aceştia nu au plătit nimic ca să scape basma curată, dar nu se prea leagă… Chiar de-au plătit, nu-i bai, căci la noi toţi se vând şi se cumpără, dar de ce trebuie să sufere un om nevinovat? Apropo, astăzi dosarul Starinschi se află probabil la CSJ, după ce condamnatul a contestat decizia Curţii de Apel. Termenul stabilit de lege pentru examinarea cererii lui Starinschi a expirat, dar de la Curte niciun vânt nu adie… După ce în 1992 a riscat să fie omorât în conflictul armat din stânga Nistrului, omul e lăsat fără serviciu, cu doi copii minori la întreţinere, pentru o crimă pe care au comis-o alţii. După ce Mihai Poalelungi m-a convins că vrea să strice şi nebunia, şi umbrela, eu sper că întârzierea se datorează faptului că judecătorii citesc cu maximă atenţie dosarul…
Încurajat de tendinţele de schimbare propuse de Poalelungi, mi-aş dori ca el să fie măcar pentru o singură zi şi procuror general. Ca să reuşească să dispună cel puţin efectuarea neîntârziată a expertizei grafologice a semnăturilor fostului bodyguard al lui Oleg Voronin, regretatul Ghenadie Scripcaru, de pe contractul de dare în arendă a corpurilor de păduri Ţiganca şi Rotunda în folosul firmei „Biotex-com”. Amintesc că şi orbul ar vedea diferenţa uluitoare dintre semnăturile decedatului şi cele din actele menţionate, pe care procurorii spun că nu o observă.
M-aş bucura să avem cu toţii putere şi răbdare ca să nu ieşim de sub umbrelă până când ea nu va dispare de la sine. Să ne învârtim tăcuţi în jurul nebuniei noastre comune şi să sperăm că într-o bună zi cineva din noi va surâde. De altfel, nu va avea cine să mai iasă la următoarele alegeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
