„Negustorul morții” Viktor Bout a ajuns la Moscova
Traficanul de arme Viktor Bout, supranumit ”negustorul morţii”, eliberat de SUA în cadrul unui schimb de prizonieri, a ajuns joi, 8 decembrie, la Moscova, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă de stat, scrie Le Figaro și News.ro.
Menționăm că joi, 8 decembrie, Rusia şi SUA au procedat la un schimb de prizonieri, în urma căruia au fost eliberaţi Viktor Bout şi Brittney Griner, vedetă a fotbalului american, care era încarcerată în Rusia. Schimbul de prizonieri a a avut loc la Abu Dhabi.
Viktor Bout ispăşea o pedeapsă de 25 de ani în SUA, în timp ce Brittney Griner fusese condamnată la 9 ani de închisoare.
”Totul este în regulă”, i-a spus la telefon Viktor Bout mamei sale, după ce a ajuns în Rusia, potrivit unui scurt videoclip difuzat de un canal de televiziune de stat. ”Te iubesc foarte mult”, i-a mai spus el mamei sale emoţionate, Raissa Bout.
Într-un al doilea clip video difuzat de acelaşi canal de televiziune rusesc, Viktor Bout este văzut urcând în avion. Cu faţa trasă şi o mustaţă încărunţită, Viktor Bout, în vârstă de 55 de ani, zâmbeşte în timp ce o asistentă îi ia temperatura şi îi verifica tensiunea arterială.
Ulterior, acesta a fost întâmpinat de familia sa la sosirea la Moscova, potrivit unor imagini difuzate de canalul de ştiri Rossia 24.
”Pur şi simplu m-au trezit în mijlocul nopţii şi mi-au spus să îmi fac bagajele. Nu a existat nicio informaţie clară în prealabil”, a povestit el. ”Am ajuns aici, ăsta e cel mai important lucru”, a declarat Bout.
Anterior, mama sa îi mulţumise lui Vladimir Putin pentru eliberarea fiului său, care a fost eliberat după negocieri îndelungate între Moscova şi Washington. ”Îi sunt foarte recunoscătoare preşedintelui nostru, Vladimir Putin. Mă înclin cu respect, ca mamă, şi faţă de Ministerul de Externe, condus de Serghei Lavrov”, a declarat aceasta la televiziunea rusă.
De asemenea, soţia lui Viktor Bout, Alla Bout, şi-a exprimat ”recunoştinţa” faţă de diplomaţia rusă, care a permis întoarcerea soţului ei. ”Există şi oameni buni” în Statele Unite care ”nu şi-au pierdut încrederea în umanitate”, a adăugat aceasta, citată de agenţiile de presă ruse.
Comisarul pentru drepturile omului din Rusia, Tatiana Moskalkova, l-a numit pe traficantul de arme ”un om minunat care a devenit o victimă a insinuărilor SUA”. Între timp, purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov, Maria Zaharova, a declarat pe aplicaţia de mesagerie Telegram că diplomaţii ţării primesc mesaje de susţinere din partea ”oamenilor din Rusia şi din străinătate”.
Brittney Griner fusese închisă timp de câteva luni în Rusia pentru trafic de canabis, în timp ce Viktor Bout fusese deţinut în SUA timp de peste un deceniu. Americanii şi ruşii se acuză reciproc că îşi deţin reciproc cetăţenii în scopuri politice, iar în trecut au avut loc mai multe schimburi de prizonieri.
Cetăţeanul rus Viktor Bout a fost supus unei puternice presiuni fizice şi morale în închisoarea din SUA, dar a îndurat toate încercările cu demnitate, a declarat joi ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov.
„Este greu pentru o persoană obişnuită să îşi imagineze severitatea condiţiilor în care sunt ţinuţi cetăţenii ruşi în închisorile din SUA”, a declarat Antonov într-un mesaj video publicat de ambasada rusă şi adresat lui Viktor Bout. ”Suntem conştienţi de puternica presiune fizică şi morală la care aţi fost supus. Şi aţi îndurat-o cu demnitate”, îi spune ambasadorul.
Antonov l-a felicitat pe Bout pentru că ”s-a întors acasă şi s-a reunit cu familia” după ce a petrecut ”cei 12 ani lungi în spatele gratiilor din SUA”.
„Suntem cu adevărat încântaţi de faptul că eforturile Rusiei pentru eliberarea dumneavoastră au reuşit în cele din urmă”, a mai adăugat ambasadorul.
Viktor Bout a fost reţinut în capitala Thailandei, Bangkok, în 2008, în baza unui mandat de arestare emis de un tribunal local la cererea SUA. Arestarea sa a fost ca urmarea a unei ample operaţiuni internaţionale, la care au participat inclusiv autorităţile române. Acesta a fost acuzat de furnizarea ilegală de arme către rebelii din Columbia, Forţele Armate Revoluţionare, desemnată ca organizaţie teroristă de către SUA.
Bout a fost extrădat în Statele Unite doi ani mai târziu. În aprilie 2012, acesta a fost condamnat la 25 de ani de închisoare şi la o amendă de 15 milioane de dolari. Povestea lui a făcut şi obiectul unui film, ”Lord of the War” (2005), cu Nicholas Cage în rolul principal.
Brittney Griner, vedetă americană de baschet, a fost arestată în Rusia în luna februarie 2022, cu puţin înainte de invazia rusă din Ucraina, fiind acuzată de tentativă de introducere ilegală de droguri în ţară. Ea zburase de la New York pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, unde, la sosire, în timpul inspecţiei bagajelor, i-au fost găsite două cartuşe cu ulei de canabis. Substanţa este considerată în Rusia ca fiind narcotică. Instanţa a condamnat-o la nouă ani de închisoare într-o colonie penitenciară.