Actualitate

Nicu Popescu îl „laudă” pe teroristul Vladimir Putin: „Dă un semnal de normalizare a dialogului cu R. Moldova”

Retragerea trupelor rusești din Transnistria va avea loc când va exista un context potrivit, a spus președintele rus Vladimir Putin joi, la conferința sa de presă de sfârșit de an. „ Am auzit declarațiile statelor occidentale despre necesitatea retragerii contingentului militar, noi pledăm pentru acest lucru, imediat ce va exista o situație potrivită, când va fi stabilit un dialog normal între Transnistria și cealaltă parte a Moldovei” a mai spus Putin.

Declarație apreciată de Nicu Popescu, fost ministru de externe din guvernul condus de Maia Sandu, drept un semnal pozitiv dat de șeful de la Kremlin, care ar indica dorința Moscovei de a-și normaliza relațiile cu R. Moldova.

După ce i-a urat succes Maiei Sandu în activitatea sa de șefă a statului, Putin a făcut referire la faptul că doamna Sandu are și cetățenie română: „Maia Sandu este președintele Moldovei, dar, în același timp, și cetățean al României”.

Nicu Popescu nu este la prima gafă în raport cu perceperea adecvată a relațiilor moldo-ruse. Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu ne spunea în iulie 2019 că regretă folosirea sintagmei „război civil” în raport cu conflictul transnistrean din 1992. Popescu a declarat că exprimarea sa „nu a fost tocmai potrivită” catalogând-o drept gafă.

„În contextul unor declarații prin care îmi exprimam dezacordul cu orice discuție despre federalizarea Republicii Moldova, am folosit o sintagmă nu tocmai reușită atunci când m-am referit la conflictul transnistrean. Folosirea acestei sintagme a fost o gafă, o gafă pe care o regret și sper să depășim acest moment de neînțelegere”, a declarat Nicu Popescu.

Amintim că liderul opoziției ruse, Navalnîi a publicat o investigație în care demonstrează dincolo de orice dubiu și afirmă direct că Federația Rusă este un STAT TERORIST, iar Vladimir Vladimirovici Putin conduce o grupare criminală organizată (FSB) care folosește arme chimice INTERZISE pe teritoriul F. Ruse, împotriva unui cetățean al F. Ruse.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *