Ucraina

Noi demisii în Ucraina. Mai mulți înalți responsabili ucraineni și-au anunțat demisia

Mai mulţi înalţi responsabili ucraineni şi-au anunţat marţi, 24 ianuarie, demisia, în urma unei afaceri de corupţie presupuse legate de aprovizionarea armatei la preţuri umflate, primul scandal şi remaniere de această amploare de la începutul invaziei ruse, relatează France Presse și Agerpres.

Printre oficialii care au demisionat şi ale căror plecări au fost imediat acceptate se numără viceministrul apărării Viaceslav Şapovalov, care era responsabil de sprijinul logistic al forţelor armate, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Kirilo Timoşenko şi procurorul general adjunct Oleksi Simonenko.

”Chiar dacă aceste acuzaţii sunt nefondate”, plecarea lui Şapovalov ”va face posibilă păstrarea încrederii societăţii şi a partenerilor internaţionali, precum şi asigurarea obiectivităţii” eforturilor de a face lumină asupra acestei afaceri, a asigurat Ministerul Apărării de la Kiev într-un comunicat.

Anunţurile vin după ce autorităţile au demis un viceministru al infrastructurii ucrainene, Vassil Lozinski, suspectat că a primit mită de 400.000 de dolari pentru ”a facilita” achiziţionarea de generatoare la preţuri umflate, în timp ce ţara se confruntă cu întreruperi masive de electricitate în urma loviturilor Rusiei împotriva infrastructurii energetice, potrivit sursei citate.

Menționăm că Timoşenko, unul dintre rarii colaboratori ai preşedintelui în funcţie de la alegerea lui Volodimir Zelenski în 2019 şi care superviza în special proiecte de reconstrucţie a instalaţiilor avariate de loviturile ruseşti, a figurat la rândul său în mai multe scandaluri în timpul şi înainte de invazia Moscovei.

În luna octombrie, el a fost mai ales acuzat că folosea un vehicul de teren donat Ucrainei de grupul General Motors în scopuri umanitare. După aceste dezvăluiri, Timoşenko a anunţat transferarea vehiculului într-o zonă apropiată de linia frontului.

La rândul său, Simonenko a fost acuzat de o media influentă ucraineană, Ukrainska Pravda, că a plecat recent în vacanţă în Spania, în timp ce deplasările în străinătate, cu excepţia scopurilor profesionale, sunt în mod normal interzise bărbaţilor ucraineni chemaţi în armată în caz de război.

Potrivit surselor citate, el a plecat într-o maşină aparţinând unui om de afaceri ucrainean şi în compania bodyguardului acestuia.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunţat luni seara, 23 ianuarie, că mai mulţi responsabili oficiali ucraineni îşi vor părăsi posturile.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *