„Nu te lăsa biruit de rău…”

De aceea Isaia nu spune ce să nu faci în post, ci tocmai ce trebuie să faci: „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Isaia 58; 6-7)

Una din marile noastre probleme e legată de iertare. Mereu apare un motiv de duşmănie între noi. Mai ales când oamenii nu vorbesc faţă în faţă. Ci fie aflăm ce a spus cineva de la altcineva, fie ne îngâmfăm pe reţelele de socializare, unde judecăm oamenii după aparenţe.

Pe Internet există tristeţea asta că de multe ori ne luăm de un om doar văzând o poză cu el sau judecând din aroganţa noastră. Suntem atât de mulţumiţi de noi înşine încât nu ne mai punem problema că celălalt e poate mai bun decât noi sau e poate mai slab decât noi, iar noi ar trebui să-l întărim, nu să-l judecăm. Plecând din start de la ideea că noi suntem mai buni, îl întristăm pe aproapele nostru. Deşi Apostolul Pavel ne aminteşte cine suntem după faptele noastre: „Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?” (I Corinteni 3; 3)

Fie că e vorba de Internet sau de bârfele pe care le purtăm unii de la alţii, credem că noi ştim cine e duhovnicesc şi cine nu, cine e mai bun şi cine mai rău, cine e mai în măsură să vorbească şi cine nu. Apoi, în loc să ne smerim, căutăm să ne convingem că am avut dreptate. Eventual căutăm şi susţinători. Deşi psalmistul ne-a învăţat altceva: „Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele mele”. (Psalmul 140; 4)

Inimile noastre doar Dumnezeu le cunoaşte cu adevărat. De aceea să lăsăm judecata şi să îmbrăţişăm iertarea. Dacă cineva cu adevărat ne-a greşit: ne-a furat pământul, ne-a lipsit de munca noastră, a depus mărturie mincinoasă împotriva noastră făcându-ne rău – tot există o cale pentru linişte. Să ne rugăm ca Dumnezeu să-l lumineze pe unul ca acesta, să-l întoarcă la adevăr şi să găsească o cale să îl mântuiască.

În încheiere, voi aduce cuvintele Apostolului Pavel. Să cugetăm la ele şi să le avem pururea înaintea noastră: „În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. (…) Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. (…) Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei lui Dumnezeu, căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.” (Romani 12; 10, 14, 16-21)