Rusia nu va reuşi să-i intimideze pe cetăţenii ucraineni prin teroarea atacurilor cu rachete, a declarat joi, 28 iulie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski cu ocazia Zilei statalităţii ucrainene, sărbătoare marcată pentru prima dată în Ucraina, în plin război declanșat de Rusia, în condiţiile în care rușii au lansat la primele ore ale dimineţii cel puţin 20 de rachete dinspre Belarus numai asupra regiunilor Cernigov şi Kiev, relatează agenţiile de presă Unian şi DPA cu referire la Agerpres.
„A fost o dimineaţă nelinştită. Din nou teroarea rachetelor, dar Ucraina nu va ceda. Nu ne vom lăsa intimidaţi!” a subliniat liderul de la Kiev în cadrul unui discurs, care a transmis populaţiei felicitări cu ocazia Zilei statalităţii ucrainene, sărbătoare instituită de el anul trecut (2021), pe lângă Ziua Independenţei Ucrainei, marcată la 24 august, în condiţiile în care Rusia contestă însuşi dreptul statului ucrainean la existenţă prin acest război declanşat la 24 februarie.
„Ucraina este un stat independent, liber şi indivizibil. Şi aşa va fi pentru totdeauna!”, a afirmat Volodimir Zelenski, care a postat un videoclip emoţionant despre lupta ţării sale împotriva ocupanţilor ruşi, pe pagina sa de Facebook.
Ţara vecină luptă pentru libertatea sa, în cea de-a 155-a zi de război.
Anterior, separtistul pro-rus din Doneţk (estul Ucrainei), Denis Puşilin, declarase că ”a venit timpul ‘să eliberăm’ din nou oraşele Harkov, Odesa şi Kiev, Cernigov, Poltava, Dnepropetrovsk, Luţk” într-o postare pe contul său Telegram, conform media de stat ruse.
În actualul război, declanşat de Rusia la 24 februarie, care a intrat în cea de-a şasea lună, liderul ucrainean a menționat că Ucraina a pierdut până acum controlul asupra a aproximativ 20% din teritoriul său, cerând mai multe arme grele Occidentului pentru a opri atacurile ruseşti şi a elibera teritoriile ocupate.
Odată cu această nouă sărbătoare, instituită de Volodimir Zelenski acum un an, Ucraina contrazice, de asemenea, afirmaţiile Moscovei că nu este deloc un stat real, ci o entitate artificială. Volodimir Zelenski a respins în mod repetat şi hotărât acest lucru.
La Kiev, marele cneaz Volodimir (Vladimir) a adoptat oficial creştinismul la 28 iulie în anul 988. În trecut, ziua de 28 iulie era marcată de ruşi şi ucraineni împreună.
În finalul mesajului său, Volodimir Zelenski a lansat un apel către ucraineni la coeziune, subliniind că numai dacă ei vor fi uniţi vor putea păstra statalitatea Ucrainei, potrivit Unian.