Actualitate

O altă „surpriză” în centrul Chişinăului – „Piaţa Curcubeu”

Pe lângă monumentele istorice care se demolează ilegal sau construcţiile neautorizate de pe spaţiile verzi, peste noapte ne-am trezit cu încă o piaţă de haine în chiar centrul oraşului nostru. Uimitor este că aceasta se află la câţiva metri de Piaţa Centrală, pe strada Columna 55 (intersecţie cu strada Tighina), iar în loc să scăpăm de înghesuială şi traficul supraîncărcat din regiune, se întâmplă exact contrariul. Mai mult decât atât, autorităţile municipale dau din umeri şi spun că acest nou talcioc a apărut pe neprins de veste.

Piaţa este destul de colorată. Are şi o denumire potrivită – „Piaţa Curcubeu”. Apariţia acesteia vine în totală contradicţie cu intenţia Primăriei de a redirecţiona noile spaţii comerciale în alte sectoare ale Chişinăului. Mai mult, terenul respectiv avea o altă destinaţie, iar de apariţia pieţei s-a arătat surprins chiar şi viceprimarul Mihai Furtună. „S-a întâmplat ceva la care nici noi nu ne-am aşteptat. Proprietarul terenului l-a dat în arendă unui investitor, iar noi ne-am trezit deja cu chioşcurile amplasate. Asta e realitatea”. Şeful adjunct al Direcţiei comerţ din cadrul Primăriei, Valentina Constantinov, ne-a spus că terenul îi aparţine firmei „Nali” SRL, condusă de Nadejda Godoroja, directoarea Clinicii de Mamologie din cadrul Institutului Oncologic. Firma intenţionează să construiască la intersecţia străzilor Columna şi Tighina un centru de oncoprevenţie pentru femei. La 1 mai 2011 însă, „Nali” SRL a dat terenul în arendă pentru un an de zile firmei „Dalis Grup” SRL. Ulterior, pe 20 octombrie, aceasta a primit autorizaţie de a deschide o piaţă.

Viceprimarul Mihai Furtună ne-a asigurat că noua piaţă se va afla provizoriu în centrul capitalei, până când „Nali” SRL va aduna toate actele necesare pentru a demara construcţia Clinicii de Mamologie. „Ca să nu rămână lotul de pământ pustiu, în timp ce va aduna documentaţia de proiect, proprietarul a luat decizia de a-l da în arendă”, a explicat viceprimarul.

Altă atitudine are însă administratorul „Pieţei Curcubeu”, Sergiu Dumitru. Contactat de TIMPUL, el ne-a spus că are toate actele în regulă şi că piaţa va funcţiona în continuare, activitatea acesteia fiind abia la început.

Firma „Nali” SRL a intrat în posesia terenului de pe str. Columna 55 în anul 2000. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi din 2003, acest teren a fost cumpărat contra sumei de 116,3 mii lei, deşi Departamentul sănătate al Primăriei Chişinău a stabilit un preţ de circa 460 mii lei. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *