Actualitate

O companie din România fabrică DIAMANTE din CÂINI MORȚI

Românii au început să poarte diamante confecţionate din rămăşiţele propriilor animale de companie. Furnizorul acestor podoabe este chiar patronul singurului cimitir pentru animale din ţara noastră, care ne spune că, în străinătate, transformarea câinilor în diamante şi chiar a oamenilor decedaţi este ceva normal.

"Sunt diamante veritabile care se fabrică pe baza unei tehnologii patentate de zeci de ani de ruşi, preluată de americani, prin care se accelerează procesele naturale. Diamantele personalizate pe care le facem noi sunt realizate din cenuşa sau părul unui animal de companie. Noi facem o primă prelucrare aici, în ţară, după care pleacă în străinătate, unde se fac analizele chimice, se fac prelucrările, creşterea diamantului, apoi tăierea şi şlefuirea lui. Perioada de realizare a unui astfel de diamant este de şase până la opt luni de zile. În natură, un diamant se formează în sute de ani. Noi facem prelevarea, incinerarea şi obţinerea cenuşii la calitatea solicitată, transportul la firmele care le pot produce şi de acolo durează până creşte şi iese diamantul. Calitatea, tipul şi dimensiunea diamantului se stabilesc la cererea clientului. În funcţie de calitatea cenuşii care se obţine de la noi, că se fac nişte analize, i se confirmă clientului dacă se poate obţine un diamant la cerinţele lui sau mai slab. Este vorba despre extragerea carbonului din câine, pentru că procesul tehnologic este acelaşi. Preţul unui diamant pleacă de la 2.000-3.000 de euro şi ajunge la 5.000-6.000 de euro", a declarat pentru ringLaurenţiu Neghină, patronul cimitirului de animale.

Sursa: realitatea.net
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *