O companie feroviară și-a cerut scuze după ce un tren a plecat din stație cu 25 secunde mai devreme

"Neplăcerile importante cauzate clienţilor noştri sunt cu adevărat inexcuzabile", a precizat compania în urma incidentului.
Dacă în luna noiembrie, într-un caz similar, un tren a părăsit staţia cu 20 de secunde mai devreme, de data aceasta a fost vorba de o "grabă" de 25 de secunde.
După ce a închis uşile trenului, cu un minut mai devreme, conductorul a realizat greşeala şi ar fi putut evita situaţia jenantă, însă pentru că nu a văzut niciun pasager pe platformă a decis să lase lucrurile aşa şi să se pună în mişcare mai devreme – devansând cu 25 de secunde momentul plecării.
Incidentul survine în contextul în care trenurile japoneze au reputaţia de a fi extrem de punctuale şi în care se pare că mai existau pasageri care sperau să urce în respectivul tren. Ei s-au plâns companiei feroviare, iar aceasta a fost nevoită să îşi ceară scuze.
Şi în cazul din luna noiembrie, conductorul trenului – care făcea legătura dintre oraşele Tokyo şi Tsukuba – a încurcat orele de plecare, însă atunci niciun pasager nu a ratat îmbarcarea.
Sursa: agerpres.ro