„Trebuie să fim şi noi în rând cu lumea”, a zis Dumitru Diacov la emisiunea „În profunzime” şi criza de râs care l-a apucat pe Godea după această frază a fost oarecum firească. Diacov parcă ar fi spus: „Ca să intrăm în UE, trebuie să ne facem şi noi oleacă homosexuali”. Sau dacă vreţi mai blând şi mai caragialesc – „Trebuie să avem şi noi homosexualii noştri”.
La câte hibe avea Europa în conştiinţa omului nostru – criză financiară, greve, capitalism rapace – acum s-a mai adăugat şi imaginea unei Europe homosexuale. Dacă pe politicieni îi apucă crize de râs, când discută acest subiect, ce să mai zicem de noi, ceilalţi?
Gama de atitudini sociale, în Moldova, faţă de subiectul în cauză se înscrie între două reacţii: râsul politicienilor şi vehemenţa Bisericii. Ultima, o face în spiritul unei „consecvenţe” proverbiale. Într-un subiect de la acelaşi PRO TV, câteva feţe bisericeşti înalte recunoşteau că da, în mănăstiri unii călugări se dedau odiosului viciu, dar că asta nu înseamnă mare lucru. Poziţia Bisericii ar putea fi rezumată, deci, cam aşa: „Da, „asta” există, dar e mai bine să ne facem că nu există”. Cam aşa gândeşte şi majoritatea societăţii.
În mod cert, nu suntem pregătiţi să discutăm civilizat acest subiect.
Aşa cum nu suntem pregătiţi să luptăm cu corupţia şi cu abuzurile de tot felul. Ex-preşedintele israelian va face puşcărie pentru hărţuire sexuală, ex-preşedintele Chirac este cercetat pentru corupţie, atâţia alţi politicieni şi-au întrerupt carierele pentru că şi-au favorizat amanţi de acelaşi sex.
Noi rămânem acolo unde suntem.
