O explozie puternică a avut loc, în apartamentul unui cunoscut actor. Ce a lăsat în casă înainte să plece
O explozie a avut loc, miercuri seară, într-un apartament de pe Bulevardul Ferdinand, din Capitală. Deflagrația a fost urmată de un incendiu – mocnit, se pare – care a distrus o parte din locuință.
Cauza ar fi o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, spun pompierii. Proprietarul – un cunoscut actor – nu se afla acasă când s-a întâmplat nenorocirea, potrivit vecinilor.
Vecinii au fost cei care au dat alarma la 112, după ce s-a auzit o explozie puternică, în jurul orei 9 seara. Oamenii au ieșit din locuințe când au simțit miros de fum, speriați că explozia ar putea fi urmată de un incendiu de proporții.
Vecină: „Eu stau vis-a-vis de dânsul. Am ieșit, am sunat la ușă. Am căzut din pat… pisicile mi-au zburat… nu știu pe unde. Numai fum gros gros. El pleacă, e actor, pleacă departe și i-am zis să scoată din priză…”
Reporter: „E actor ați spus?”
Vecin: „Da, actor, Sorin Tofan”.
Vecin: „A luat foc pur și simplu, nimeni nu știe nimic deocamdată. A ieșit fum, dar nu foarte mult, a ars mocnit probabil.”
Vecin: „A venit o bubuitură și după aia bucăți de geamuri. Ieșeam din bloc și au început să cadă geamurile. Aveam mașina parcată puțin mai sus și doar ce ieșisem de la ușa blocului la mașină.”
Vecină: „Mirosea foarte tare a ebonită încinsă.”
Vecin: „Când am auzit bubuitura am zis că cine-mi dă cu cataroi în geam… Eu stau aici la etajul 1.”
Focul a distrus o cameră și balconul apartamentului. Au ars materiale textile, plastice și un laptop.
Olaru Eduard, sublocotenent: „A ars la etajul 4 al unui bloc cu 4 etaje în interiorul unui apartament, o suprafață de aproximativ 25 mp. S-a intervenit cu 4 autospeciale, o autoscară, o ambulanță și o descarcerare.”
Nimeni nu a fost rănit, din fericire. Din primele date, cauza incendiul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă, dar cauza exactă va fi stabilită în urma unei anchete.
Sursa: Pro TV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!