Social

O fată de 15 ani care a născut prematur, în vizorul Avocatului Copilului: Ombudsmanul s-a autosesizat și despre copila însărcinată de 16 ani de la Basarabeasca

Avocatului Copilului s-a autosesizat, după ce o copilă de 15 a născut prematur, iar o fată de 16 ani de la Basarabeasca a rămas însărcinată. De asemenea, Ombudsmanul s-a autosesizat și despre elevul din raionul Ialoveni, care ar fi fost bătut și electrocutat de către un alt elev, în curtea școlii, transmite Echipa.md.

„Pe parcursul săptămânii precedente, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, în limita atribuțiilor de care dispune, s-a sesizat din oficiu pe trei cazuri de rezonanță, în scopul examinării acestora după competență.

Este vorba despre copilul de 15 ani din raionul Ialoveni, care ar fi fost bătut și electrocutat de către un alt elev, în curtea școlii.

Alte două cazuri se referă la două adolescente, de 16 ani, care a rămas orfană și însărcinată să locuiască la persoane străine și fata de 15 ani, care a dat naștere prematură unui copil și se află în situație de risc. În ambele cazuri, există suspiciunea că a fost comisă infracțiunea prevăzută la art. 174 din Codul Penal al Republicii Moldova, actul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani”, menționează Avocatul Poporului.

Poliția din Basarabeasca, precum și Procuratura examinează cazul minorei de 16 ani, din Sadaclia, care a rămas însărcinată la 15 ani. Dosarul a fost deschis în baza articolului 174 al Codului Penal, care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani, pentru persoana care va fi găsită vinovată, a comunicat, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă Cristina Ciobanu.

Valeria are 16 ani și este însărcinată în luna a 6-a, iar tânărul care a lăsat-o gravidă ar fi fugit în Italia. Copila din Sadaclia a rămas orfană, fără casă și fără niciun ajutor din partea statului, fiind sub tutela unui nan de al său, care trăiește doar din pensia mizeră.

Valeria a absolvit clasa a 9-a și a abandonat școala. Aceasta locuiește, de jumătate de an, cu un alt bărbat, de 34 de ani, despre care activistul Vasile Costiuc spune că ar fi recidivist și că stă închis, la moment, după ce ar fi bătut mai mulți localnici, dar și pe concubina sa.

Un băiat de 15 ani a fost bătut și atacat cu un electroșoc de un coleg de 14 ani în curtea gimnaziului, la Ialoveni, localitatea Malcoci. Totul s-a întâmplat la data de 4 septembrie, în jurul orei 13:00. Copilul de 15 ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *