Social

Caz ȘOCANT într-un gimnaziu din Ialoveni: „A fost electrocutat în burtă și lovit în nas de către fiul directoarei”

Un copil de 15 ani a ajuns la spital, după ce ar fi fost bătut și electrocutat de către un alt minor, în vârstă de 14 ani. Incidentul ar fi avut loc în curtea gimnaziului din satul Malcoci, raionul Ialoveni, scrie ProTV. Potrivit sursei citate, minorul ar fi fost agresat chiar de fiul directoarei, transmite Newsmaker.

Mama copilului agresat susține că fiul ei ar fi fost bătut în pauză, în ograda școlii. Mai mult decât atât, în incident ar fi fost implicat chiar fiul directoarei instituției educaționale. Femeia spune că după ce ar fi fost agreat, copilul său ar fi fost lăsat să meargă acasă de unul singur, fără a-i fi acordat suport medical.

„A fost electrocutat în burtă și lovit în nas de către fiul directoarei. Nimeni nu a chemat ambulanța. Copilul a fost trimis acasă, chiar dacă profesorii și directoarea știau că părinții nu sunt acasă. Noi eram la serviciu. Nimeni nu ne-a anunțat. M-am speriat când am ajuns acasă și am chemat ambulanța. Când am ajuns la spital, medicii ne-au spus că trebuie intervenție chirurgicală. Acum copilul e la spital”, a declarat mama pentru ProTV.

Femeia susține că a depus o plângere la poliție.

„Nu este primul caz când este implicat fiul directoarei. Lumea vorbește că au mai fost, dar s-a mușamalizat”, a mai declarat mama copilului agresat.

Sursa citată a încercat să obțină o reacție din partea directoarei instituției educaționale. Contactată pe numărul de la birou, la telefon a răspuns o femeie, care nu s-a prezentat. Interlocutoarea a declarat că directoarea nu se află la serviciu și ne-a îndemnat să revenim în următoarele zile cu un apel. Întrebată dacă cunoaște despre acest caz și dacă poate confirma sau infirma declarațiile mamei copilului, femeia a spus: „Numai nu la telefon”. Am încercat să aflăm în ce alte moduri o putem contacta, însă a închis telefonul.

La rândul lor, oamenii legii au declarat că vor investiga daca cazul a fost înregistrat și că vor reveni cu detalii ulterior.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *