O jurnalistă l-a întrebat pe Putin de ce toți rivalii săi politici sunt morți sau arestați
Jurnalista ABC News, Rachel Scott, l-a confruntat miercuri pe președintele rus Vladimir Putin cu privire la represiunea exercitată împotriva oponenților săi politici.
„Lista adversarilor dvs. politici care sunt morți, arestați sau condamnați este lungă… iar acum îi împiedicați pe cei care îl susțin pe liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi să candideze”, a spus Scott. „Deci, întrebarea mea este, domnule președinte, de ce vă este atât de frică?”, relatează CNN.
Putin a răspuns descriind organizația fondată de Navalnîi, pe care nu l-a numit nici de această dată, ca fiind „extremistă” și că ar fi ordonat „tulburările în masă” și încălcarea legilor.
Putin a făcut apoi referire la protestele Black Lives Matter și a spus că există „dezordine” și „distrugeri” în SUA după moartea lui George Floyd, însă nu l-a nimit nici pe acesta. Putin a spus că Rusia a „compătimit” SUA și nu dorește ca astfel de demonstrații să aibă loc în interiorul granițelor sale.
Scott a respins eschiva lui Putin și i-a spus liderului rus: „Nu mi-ați răspuns la întrebare, domnule”. Dacă toți adversarii dvs. politici sunt morți, în închisoare, otrăviți – asta nu transmite un mesaj că nu vreți o luptă politică corectă?”, a insistat Scott.
Putin a invocat apoi atacul din 6 ianuarie asupra Capitolului, făcând o paralelă între insurecționiștii arestați și opozanții politici ai lui Putin închiși în Rusia.
„Cât despre cine ucide pe cine și cine aruncă pe cine în închisoare, oamenii au venit la Congresul SUA cu cerințe politice”, a spus Putin. „Se confruntă cu pedepse cu închisoarea de până la 20, poate chiar 25 de ani. Sunt numiți teroriști domestici. Aceștia sunt acuzați de o serie de alte infracțiuni”, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!