Am reticenţe, însă, faţă de obligativitatea instruirii până la 18 ani. 

Acest document fiind adoptat, sper să fie facilitat accesul la educaţie, deoarece am avut experienţa neplăcută când copilul care nu vorbea fluent româna a fost respins, în urma unor testări pedagogice şi medicale discutabile, realizate cu scopul neadmiterii în şcolile cu predare în limba română. Aceste practici, cu unele excepţii prevăzute de lege, de exemplu, admiterea în clasă cu profil coregrafic, contravin interesului copilului, interesului public şi constituie o practică discriminatorie similară celei eludate în vara aceasta la admiterea după cote în instituţiile superioare de învăţământ cu predare în limba română. De aici şi dorinţa de a regăsi în Cod prevederi explicite în privinţa principiilor nediscriminatorii de către un organ colegial, nu de unul arbitrar şi subiectiv cum este directorul şcolii ş.a.

O moştenire sovietică

De asemenea, art. 35 din proiectul Codului, privind ataşarea geografică academică a unui copil în corelaţie cu viza de reşedinţă, nu corespunde, în opinia mea, exigenţelor democratice şi drepturilor omului, necesităţilor de mobilitate a forţei de muncă, a stării civile a părinţilor, ci este o moştenire din perioada sovietică și chiar cea feudală de a lega kolhoznicii şi iobagii de glia lor. O bună practică este ataşarea la domiciliul declarat al părintelui. Este nevoie de o abordare mai atentă în aceste politici publice întru diminuarea efectelor nefaste discriminatorii şi coruptibile.

Plățile informale

O altă lacună a actualului proiect al Codului este insuficienta reglementare a plăţilor informale, dar cel puţin, salut interzicea perceperii plăţilor pentru orele de meditaţie.
Eu am doi copii, ambii studiază în şcoli publice, dar mezina a fost direcţionată de către pedagogi spre şcoala Pas cu Pas întru asigurarea unui mediu mai favorabil de educație. Aşadar, avem deja profesori din sistem care sunt conştienţi de avantajele instruirii incluzive. Subliniez faptul că anume pe mezină o întreb „ce aţi făcut astăzi la cercul de jurnalism”, în loc să o întreb sec „ce note ai primit”. Astfel, prin utilizarea altui sistem de notare responsabilitatea părinţilor şi a copiilor nu se diminuează, dar creşte, deoarece monitorizarea evoluţiei copilului e foarte strictă. Susţinerea copiilor cu necesităţi speciale include ore de meditaţie, dar nu sunt impuse arbitrar și discriminatoriu, ci conform unui plan individual şi din resursele publice. Mai mult, consider că de instruirea copiilor cu necesităţi speciale ar trebui să se ocupe persoane cu o instruire prealabilă.

Instruirea la domiciliu

Art. 43 al proiectului rezervă instruirea la domiciliu doar pentru copiii cu probleme de sănătate şi dizabilităţi, ori sunt părinţi care aspiră spre o instruire la domiciliu pentru copiii lor, indiferent de starea de sănătate.
În privinţa limbii studiate, sunt conştientă că soluţia propusă, pentru o parte a populaţiei pare a fi incomodă, dar să nu uităm că avem nevoie de deschidere mai multă decât în anii precedenţi. Totuși, limba engleză nu va fi obligatorie, ci resursele umane şi financiare publice vor fi direcționate către copiii care vor alege să studieze limba engleză. În acelaşi timp, în virtutea faptului că tocmai cunoașterea limbii ruse mi-a asigurat, în trecut, o funcţie de responsabilitate într-un alt stat, recomand părinţilor şi copiilor să fie conştienţi de consecinţele alegerii unei limbi ori alta.

Manuale cu greșeli

Motive de îngrijorare reale pentru mine e calitatea şi metoda predării limbii române în şcolile cu predare în limba rusă, cât şi a limbilor străine. Eu optez pentru metoda bilingvă/multilingvă de predare care ar permite îmbunătățirea aptitudinilor lingvistice, cât şi cele culturale.
De asemenea, calitatea manualelor e discutabilă, părinţii găsesc regulat erori, inepţii sau informaţii nepotrivite. Pentru diminuarea tensiunilor în societate şi depolitizarea subiectului, pledez pentru instituirea unei forme colegiale şi participative de alcătuire a manualelor, în special, cu participarea din partea societăţii civile, a reprezentanţilor asociaţiilor regionale şi naţionale de părinţi.
Cât privește învățământul superior, propun crearea unor comisii colegiale de echivalenţă care ar valida transferul de credite de la o facultate lingvistică, spre exemplu, la cea juridică, ori de la o universitate străină, la cea din republică, sau echivalarea experienţei profesionale, de exemplu, a unui grefier sau asistent juridic care doreşte să facă sau să continue studiile în drept.

Olga Bâtcă,
specialist în drept și economie