Oameni care vnd ziare

Ei vin aici ca la serviciu. Punctuali si matinali, se strecoara si intra pe poarta din curtea Casei Presei, isi cauta un loc la rampa de pe care urmeaza sa-si ia marfa si, atunci cand le vine randul, cuprind cu privirea si cu bratele teancurile de ziare mult asteptate. Sunt oameni in etate, un pic nervosi din cauza varstei, dar si de la tensiunea, insesizabila la prima vedere, insa extenuanta care domneste peste aceasta lume de oameni necajiti. In fiecare zi de vineri a fiecarei saptamani ei fac coada la tipografie, de unde iau ziarele angro, ca, dupa asta, sa le vanda cu amanuntul si sa se aleaga cu un ban in plus.

Cei mai punctuali se aduna la usile tipografiei la ora 5 si jumatate, iau vraful de ziare si, pentru a nu-i deranja pe ceilalti, le aranjeaza in ordine chiar sub gardul de la tipografie, dupa care se grabesc spre colturile de strada si intersectiile unde isi vor vinde marfa. Am vrut sa-i cunosc mai bine si, vinerea trecuta, am mers si eu la pragul tipografiei. Desi greutatea coletului de ziare depaseste zece kilograme, pentru batranei acesta nu este un impediment, caci majoritatea dintre ei s-au obisnuit.
Teoretic ziarele se iau de la ora 5. Am venit mult mai devreme, deoarece eram curios sa aflu cine sunt acesti oameni.
Doamna de la tipografie care imparte coletele de ziare mi-a povestit ca „intr-o vreme, ziarele se luau de la un ghiseu special amenajat pe teritoriul tipografiei, era mare harababura, coada era prea lunga, dar acum toti vin la mine, altii, insa, le iau de la cei care au incheiate contracte cu noi”.

Langa gardul tipografiei, un batranel isi aranjeaza agitat pachetul cu ziarele primite. Observa curiozitatea cu care il privesc si ma ia la trei parale, cu gandul sa afle cine sunt. Ii spun ca sunt jurnalist si as vrea sa scriu despre aceasta munca suplimentara a pensionarilor. M-a luat imediat la probozit, spunand ca toti jurnalistii scriu minciuni, insa mi-au luat apararea ceilalti colegi de-ai mosului buclucas si, din vorba in vorba, ajungem sa discutam despre pensia lor, despre cum traiesc si de ce se ocupa cu comercializarea ziarelor.

Oamenii se cunosc intre ei si, din cand in cand, se mai aude cate un „Buna dimineata!”. Intre timp, unul dintre pensionari isi deapana scurta istorie: „Am inceput sa vand ziare fiindca nu-mi ajunge pensia pe care o primesc, mai ales iarna, cand trebuie sa platesc o gramada de bani pentru caldura. Sa cer ajutor de la copii nu pot, au si ei familii cu destule griji si doar eu le mai lipsesc. Initial imi era rusine ca ma vedea lumea cum vand ziare, dar apoi totul a intrat in obisnuinta, ma ocup cu asta de cativa ani buni”.

Privesc la ceas. Este ora 5 si 15. Un batranel uscativ isi explica situatia: „Suntem doua categorii: cei care vin devreme, la cinci si cei care vin la sase”. Astept pana la 6.00. Se apropie o batranica cu doua colete de ziare pe care le despacheteaza pentru a le aranja. Un ziar comercial, greu, cu trei fascicole. „Am ales ziarul asta pentru ca se vinde mai vine decat celelalte. Stau pe strada Armeneasca si oamenii care merg la Piata Centrala bineinteles ca il cumpara”.

O alta batrana simpatica se apleaca si imi spune in soapta: „Uita-te, tinere, ce vremuri am ajuns: am muncit o viata si acum vand ziare. Altfel nu stiu cum m-as intretine”. Spune ca ii cunoaste pe toti cei care iau ziare de la tipografie. Venitul mediu de la un colet de 100 de ziare „Makler” este de la 100 pana la 200 de lei, asta in functie de locul unde se comercializeaza ziarul. „Locul strategic este cel de pe viaduct, acolo e cel mai bine vandut”, imi spune o alta batranica. Trecuti de 60 de ani, se bucura de venitul pe care il acumuleaza din vinderea ziarelor cu amanuntul. De bine, de rau, pentru unii dintre ei acest venit este egal cu pensia de 750 de lei.

…Se lumineaza de ziua si vanzatorii de ziare se pregatesc de plecare. Trebuie sa ajunga la „locul de munca”, de altfel vin altii si-l ocupa.