Oficial: Timofti reacționează la informațiile din presă despre componența Consiliului național reformarea justiției
"Urmare a unor articole de presă în care se conţin interpretări pe marginea componenţei Consiliului naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept, vă precizez următoarele:
– Primul ministru, Vlad Filat, nu a făcut parte din fosta componenţă a Consiliului
– Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a prezidat Consiliul în fosta sa calitate de şef interimar al statului
– Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, reprezintă în Consiliu puterea legislativă.
Consiliul naţional pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept are în atribuţiile sale să:
a) evalueze periodic, în baza rapoartelor de monitorizare întocmite de Ministerul Justiţiei, procesul de implementare a Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi gradul de realizare a obiectivelor acesteia;
b) recomande instituţiilor responsabile de implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 măsuri privind implementarea strategiei şi realizarea efectivă a obiectivelor acesteia;
c) elaboreze şi publice periodic rapoarte privind implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 şi gradul de realizare a obiectivelor acesteia;
d) examineze iniţiativele legislative privind organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept şi va prezenta propuneri privind aceste iniţiative;
e) analizeze propunerile formulate de societatea civilă privind acţiunile necesare în vederea realizării reformei organelor de ocrotire a normelor de drept;
f) antreneze în activitatea sa experţi şi specialişti în domeniul dreptului.
Vlad Ţurcanu, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvînt al Preşedintelui".