Olanda acordă asistenţă pentru dezvoltarea sectorului IMM din RM

În acest sens, Antonio Fanelli a solicitat viziunea ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, asupra planurilor de dezvoltare a sectorului.
Respectiv, Lazăr a declarat că strategia de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie să se integreze în obiectivul major de trecere la noul model economic, bazat pe investiţii şi exporturi de bunuri şi servicii, nu pe forţă de muncă.
„Aşteptările faţă de acest sector sunt foarte mari, deoarece IMM-urile sunt cele mai flexibile şi inovatoare întreprinderi. Ele pot fi instrumentul ce va atrage concetăţenii noştri plecaţi la muncă peste hotare să revină în ţară, cu viziunile şi experienţa obţinute şi să lanseze noi afaceri competitive şi durabile”, a menţionat vicepremierul Lazăr.
De asemenea, s-a menţionat că politicile promovate, până acum, în domeniul IMM au fost mai mult de ordin cantitativ şi s-au referit la facilitarea deschiderii unei afaceri. Astfel, în prezent circa 98% din întreprinderile înregistrate în Moldova fac parte din categoria celor mici şi mijlocii, însă doar o treime din acestea sunt active.
„Urmează să promovăm politici calitative în domeniu şi să ne concentrăm pe eliminarea constrângerilor în activitatea întreprinderilor, atât în partea de cunoştinţe şi cultură de afaceri, cât şi în partea ce ţine de accesul la finanţare, cunoştinţe de marketing”, a spus ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.
Timpul.md (V.P.)