Actualitate

Onişcenko, Karasin şi vinul moldovenesc

Termenul limită în problema vinurilor moldoveneşti coincide cu ultima zi din vizita viceministrului de externe rus, Grigorii Karasin, în Republica Moldova. Acesta a apreciat deja drept pozitivă colaborarea cu ţara noastră. Onişcenko, la rândul lui, a declarat că aşteaptă să fie informat vineri în privinţa măsurilor ce vor fi luate şi la nivel de producători, şi la nivel de autorităţi centrale pentru a îmbunătăţirea calităţii vinului. Şeful serviciului sanitar rus a spus că ambasadorul R. Moldova la Moscova deja a cerut să fie programat la audienţă pentru a prezenta un document cu propuneri, semnat de guvern.

Motivul invocat de Rospotrbnadzor că în vinul moldovenesc a fost depistată substanţa toxică dibutilftalata rămâne totuşi dubios, pentru că nu au fost prezentate în mod public rezultatele analizelor vinului, dacă acestea au fost făcute. Medicii sanitari ruşi nu au adus dovezi nici producătorilor moldoveni, nici importatorilor ruşi. Potrivit lui Gheorghii Ivanov, directorul general al companiei “Iantarnaia grozd’” (partenerul întreprinderilor “Migdal-P”, “Asconi”, “Basvinex”, “Lion-Gri” şi “Ungheni-Vin”) analiza vinului nici nu s-a realizat, de vreme ce niciun importator nu a primit rezultatele oficiale ale testelor, mai scrie “Kommersant”.

Ziarul rus menţionează că tonalitatea serviciului sanitar Rospotrebnadzor s-a schimbat în contextul declaraţiei lui Grigorii Karasin, potrivit căreia relaţiile dintre Moscova şi Chişinău sunt pozitive şi de parteneriat pragmatic.

Timpul.md

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *