ONU: Rusia intenționează să își sporească prezența trupelor în Crimeea

”Am văzut relatări potrivit cărora Rusia intenționează să își sporească prezența trupelor în Crimeea. O astfel de măsură ar putea duce doar la creșterea tensiunilor și ar submina și mai mult încetarea focului care este în vigoare, precum și securitatea regiunii pe care acțiunile ruse au erodat-o grav”, a spus Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a NATO.
Ministrul apărării rus, Serghei Șoigu, a anunțat marți, 16 septembrie, că Rusia își va întări dispozitivul militar în ‘zona Crimeii’, ca urmare a agravării crizei din Ucraina și a creșterii numărului de forțe străine din apropierea frontierei ruse.
‘Situația din Ucraina s-a agravat puternic și prezența militară străină s-a intensificat în apropierea imediată a frontierei noastre’, a afirmat ministrul rus, citat de agenția de presă Interfax.
Potrivit AFP, ministrul a făcut referire la exercițiile militare începute luni în vestul Ucrainei, la care participă 15 țări, inclusiv Statele Unite ale Americii.
‘Una din sarcinile noastre prioritare este de a desfășura o forță militară completă și autosuficientă în zona Crimeii’, a adăugat Serghei Șoigu.
Potrivit NATO, circa o mie de soldați ruși se află în continuare în estul Ucrainei, iar alți 20.000 sunt desfășurați de-a lungul frontierei ruso-ucrainene.
sursa: agerpres.ro