Incompetența face ravagii pe pământul Moldovei: nu de ieri sau alaltăieri, ci cam de un sfert de veac. Ea merge la braț cu incultura, invidia, răutatea și răzbunarea. Incompetența este metastaza care, nestăvilită la timp, se extinde și poate duce la pierzanie orice colectiv, minister sau domeniu.
Fenomenul nu e nou: totdeauna au existat incompetenți băgăreți și unsuroși, fără pregătiri temeinice, dar ei, totuși, erau ținuți la o anumită distanță de posturile de conducere, de colectivele și comunitățile mari, de instituțiile de stat și cele educative. Nu-mi imaginez, de exemplu, că deputații din Primul Parlament ar fi votat să-i încredințeze unui tip, fără cultură și carte serioasă, ca Dodon, o funcție înaltă, mite să administreze un stat.
Însă, de-a lungul anilor de „independență”, exigențele au dispărut treptat, iar restanțierii cronici, cu diplome cumpărate, au avansat în multe posturi decizionale, ajungând demnitari de rang înalt, deputați și miniștri.
Un eventual studiu despre profilul administrației moldovenești, de la „agrarieni”(1994) încoace, ar aduce în prim-plan anomaliile derulate în promovarea cadrelor de conducere, a „demnitarilor” fără dram de competență, cărora li s-au dăruit, ca o pradă de război, spre jefuire, fudulie și degradare, instituții și domenii întregi.
După atâtea experimente devastatoare, ar fi necesar să conștientizăm că ineficiența și rahitismul statului moldovenesc se trag, în primul rând, de la armata de incompetenți, care a pus stăpânire pe instituții și strivește de ani buni orice manifestare de profesionalism și reformă autentică.
Mai adaug, că indiferent de regim, incompetenții au spiritul de haită, capacitatea animalică de a se organiza și a ataca specialiștii merituoși, tăvălindu-i în intrigile și murdăria lor, până îi devorează sau îi expulzează definitiv din colectiv și sistem.
Doar țările prospere și societățile responsabile au grijă ca oamenii valoroși să nu fie marginalizați, scoși din circuitul social sau striviți de hoarda de incompetenți, mediocrități și invidioși. Să nu uităm că pentru individul de nimic, ridicat prin metode murdare, la rangul de șef, nu există satisfacție mai mare decât a umili și călca în picioare meritele colegilor erudiți și a specialiștilor cu vocație.
Simptomele incompetenței se văd cu ochiul liber, fără telescoape sau investigații îndelungate. Nu poți ascunde mult timp lipsa de viziune, haosul și prostia dintr-un domeniu ori altul, oricât ai flutura cu CV-urile umflate, autobiografiile garnisite cu seminare peste hotare sau titluri științifice fabricate pe sub poale.
Ar fi bine să se conștientizeze că, mai totdeauna, când un minister sau colectiv puternic intră în febră sau declin, e un semn că în interiorul organismului sau la vârf a penetrat incompetența, adusă de indivizi promovați prin pile, bani sau pe linie de partid. Lipsa de performanță în instituții, domenii și administrație e avertizorul și hârtia de turnesol, care arată că specialiștii adevărați și-au pierdut influența, se află în minoritate sau au abandonat corabia plină de șobolani.
În fine, când într-un stat, cad porțile meritocrației, iar incompetenții, chiulangiii și profitorii năvălesc și ocupă întreaga administrație, batjocoresc meritele altora, fugăresc oamenii de valoare de jos până sus, atunci societatea își pierde încrederea în putere, în reperele morale și alunecă în crize multiple și convulsii sociale.
Incompetenții preferă să se ascundă după sloganuri tari, lozinci populiste și scopuri nobile. Cine nu i-a „fericit” pe moldoveni, de la agrarieni încoace? Lucinschi promova lacheii din vechea nomenclatură, Voronin îi readuce în prim-plan pe fariseii în cizme roșii, iar Dodon îi instalează în jilțuri înalte pe trădătorii de Neam și Țară. Niciunul, dintre ei, ca șefi de stat, nu a încurajat competența, performanța, meritocrația și excelența. Mediocritățile, slugarnicii, parveniții, oportuniștii, șmecherii, lingușitorii au devenit parte a partidelor și a puterii, infiltrându-se peste tot și formând incubatoarele incompetenței și osatura autorităților centrale și locale. Cu asemenea specimene, evident, orice guvernare ajungea o parodie, iar grija față de cetățeni – o batjocură și insultă la demnitatea umană.
Dușmanii de moarte ai incompetenței sunt oamenii valoroși, competenți și rezultativi.
E timpul ca incompetența, în primul rând, a deputaților, miniștrilor și funcționarilor publici, să fie recunoscută oficial ca forma cea mai gravă de corupție instituțională și lipsă de integritate.
Poate, astfel, vor mai fi potolite poftele incompetenților de a dicta legi și politici falimentare, iar aerul proaspăt va intra în instituțiile și domeniile, în care oamenii valoroși se sufocă și se simt de prisos.
