CSI / RusiaInternaționalRăzboiUcraina

Papa Francisc după vizita la Moscova a trimisului pentru pace al Vaticanului: ”Nu se întrevede un sfârșit al războiului din Ucraina”

Papa Francisc a afirmat, la finalul vizitei de trei zile pe care trimisul pentru pace al Vaticanului a făcut-o la Moscova, că ”nu se întrevede un sfârșit al războiului din Ucraina”, relatează Reuters.

”Realitatea tragică a acestui război, al cărui sfârșit pare să nu se întrevadă, cere tuturor un efort creativ comun pentru a imagina și a croi căi de pace”, a declarat Papa Francisc în fața unei delegații religioase a Patriarhiei de la Constantinopol, potrivit BiziDay.ro

Astfel, potrivit Vaticanului, trimisul papei, cardinalul italian Matteo Zuppi, s-a întâlnit, la Moscova, cu unul dintre consilierii președintelui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, și cu șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill. Sursa citată de asemenea a precizat că scopul vizitei a fost ”identificarea unor inițiative umanitare, care ar putea deschide drumuri spre pace”.

Vă amintim că la începutul lunii iunie, cardinalului Zuppi s-a întâlnit și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *