Actualitate

Partidul „Patrioții Moldovei” vor participa în turul II al alegerilor din Bălți. Nicolae Chirilciuc va fi contracandidatul lui Nicolai Grigorișin

„Dacă organele electorale vor confirma posibilitatea participării noastre în turul II al scrutinului din Bălți, atunci noi o să participăm”, a declarat acesta.

Vă amintim că după excluderea Marinei Tauber din cursa pentru funcția de primar al mun.Bălți, CEC a dispus ca în turul II ar urma să lupte următorii doi concurenți care au obținut cele mai multe voturi.

Inițial, în turul II urmau să se întâlnească Nicolai Grigorișin (candidat independent) și Boris Marcoci (PAS), însă cel din urmă s-a retras din cursă. Astfel, în locul lui Marcoci urma să vină socialistul Alexandr Nesterovschi, însă și acesta a refuzat să concureze.

În aceste circumstanțe, în turul II, de pe poziția V, accede reprezentantul Partidului „Patrioții Moldovei”, Nicolae Chirilciuc, care în cadrul primului tur din 21 noiembrie a obținut 416 voturi (1,25%), transmite deschide.md.

Reporterii sursei citate, au contactat reprezentanții Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Bălți, aceștia au declarat că sdeocamdată, nu au aprobat, textul buletinului de vot pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor locale noi a primarului municipiului Bălți cu menționarea celor doi concurenți care ar urma să lupte pe 19 decembrie.

De menționat că anterior, actualul primar interimar al mun.Bălți, candidatul independent Nicolai Grigorișin, care în urma primului tur din 21 noiembrie s-a clasat pe locul II, a declarat că nu are de gând să renunțe la cursa electorală și va continua lupta pentru funcția de primar indiferent de ce contracandidat va avea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *