Carte

Pe 30 iunie a fost publicat romanul „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Zece ani mai devreme, jurnalista Margaret Mitchell a trebuit să renunțe la munca sa de reporter în ziarul Atlanta Journal din motive de sănătate. Neavând ce face, ea s-a apucat să lucreze la mașina de scris Remington pe care i-o dăruise soțul ei John R. Marsh, încercând să prezite povestea unei domnișoare frumoase din Atlanta pe nume Pansy O’Hara, care trăiește mai multe povești de dragoste în anii tumultoși ai războiului civil american din mijlocul secolului al XIX-lea. Romanul s-a constituit din istorioarele pe care le-a auzit autoarea de la părinții și rudele ei, precum și de veteranii războiului civil. Când a fost gata, primul care a citit manuscrisul a fost Harold Latham de la editura MacMillan Publishing din New York. El a încurajat-o pe Mitchell să finalizeze romanul doar cu o singura schimbare: numele eroinei. Atunci Mitchell a fost de acord ca Pansy să devină Scarlett O’Hara. Romanul a apărut pe 30 iunie 1936 și a devenit imediat un best-seller cu milioane de exemplare vândute în SUA. Deși cartea a fost criticată pentru faptul că prezintă o imagine idilică a proprietarilor de sclavi din Sud, descrierea epică a războiului, pasiunea și pierderile suferite de personajul principal au captivat cititorii din toată lumea. Mitchell a luat Premiul Pulitzer pentru Ficțiune în 1937, iar pregătirile pentru ecranizarea romanului erau deja în derulare. În România „Pe aripile vântului” a fost publicat în anul 1970 de Editura Univers în colecția Romanul secolului XX.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *