Opinii și Editoriale

Peisajul politic din Republica Moldova (VI). Motivația ideologică

Ce contribuie probabil cel mai mult la popularitatea ideologiei în lucrările ştiinţelor sociale este istoria conceptului, or, ideologia, la fel ca multe alte noţiuni ale gândirii sociale, a fost suficient de mult folosită în timp pentru a deveni un obicei în sine. După cum susţine Clifford Geertz, acest lucru s-a întâmplat deoarece termenul de „ideologie” şi sensul acesteia a fost la rândul său „ideologizat” de-a lungul istoriei, iar William Delany atrage atenţia asupra conotaţiei peiorative a ideologiei, deoarece termenul a fost folosit ca „…un epitet timp de aproximativ două secole”.

În ceea ce urmează doresc să ofer două perspective asupra ideologiei. Prima este legată de definirea a ceea ce este ideologia în lumea occidentală şi ce este sau ar trebui să fie ideologia în R. Moldova. A doua perspectivă ţine de locul pe care ideologiile le ocupă în comportamentul politic al partidelor din sistemele democratice şi care ar trebui să fie locul ideologiei în comportamentul politic ale partidelor din R. Moldova. Ambele perspective ar fi de natură să arate că de fapt în R. Moldova, atât în sânul partidelor politice, cât şi în societatea în general, atestăm un contrast evident între enunţarea apartenenţei la o ideologie, percepţia acesteia şi felul cum această ideologie determină sau nu comportamentul politic. Dincolo de natura constatatoare a acestor realităţi, urmăresc prin aceasta şi oferirea unor perspective de reflecţie asupra relaţiei ideologie-partid şi ideologie-societate.

În această intenţie am pornit de la premisa că în general ideologia este un set de credinţe ce ghidează, existenţial sau politic, o persoană sau un grup de persoane sau în conceptul lui Lewis Feuer un „…sistem mondial bazat pe sentimentele politice şi sociale ale cuiva”. Recunoaşterea unei ideologii particulare ne ajută să înţelegem de ce o persoană sau un grup acţionează în felul în care o fac. La acest aspect Robert Haber defineşte ideologia ca „…un set relativ stabil de idei prin care o anumită societate sau grup social se justifică”, o justificare şi deci un suport pentru menţinerea puterii, prestigiului sau bogăţiei deţinute de anumite clase sau grupuri, dar şi o compensare simbolică a altor grupuri pentru lipsa acestor resurse social valoroase. Dacă pricepem ideologia unui grup, putem cunoaşte multe din valorile sale şi în consecinţă, putem prevedea cu uşurinţă poziţiile sale în multe probleme. Cunoaşterea ideologiilor şi compararea soluţiilor pe care acestea le oferă la problemele existenţiale sau politice, duce în ultimă instanţă la modelarea viziunilor politice şi existenţiale ale societăţii.

Acceptând apriori faptul că ideologiile denotă idei, atunci putem identifica şase tipuri de idei cărora frecvent le este aplicat calificativul de ideologie, iar acestea la rândul lor pot fi structurate în trei categorii.

1. Ideologia ca o gândire distinsă prin conţinut şi structură

Conţinutul ideologiei. Probabil cel mai uzual, astăzi, ideologia se foloseşte pentru a ne referi la acele idei ce însumează o orientare către problemele normative şi prescriptive. Cu alte cuvinte, ideologia este ataşamentul faţă de o valoare sau, într-un sens mai obişnuit, ataşamentul faţă de o valoare în corelaţie cu setul de propoziţii descriptive referitoare la ea şi la felul cum o răspândeşte. Astfel ideologia poate fi interpretată ca un angajament, ca „un crez” în ceva, iar oamenii au o ideologie sau gândesc ideologic, atunci când identifică poziţiile lor „pro” şi „contra”, respectând ataşamentul faţă de acest crez.

Structura internă. Acest criteriu al gândirii ideologice este fundamentat pe caracteristicile interne ale ideologiei în sine, adică nu în termeni de conţinut, ci în termenii formei pe care aceasta o ia. Din acest punct de vedere putem spune că ideologia este mai mult decât o opinie de moment, mai mult decât o idee izolată, mai mult decât o atitudine. Ideologia este un sistem psihologic, un produs al minţii ce are implicări practice de ordin politic şi social.

2. Ideologia ca o gândire distinsă prin funcţiile sale

Funcţia personal-socială. Ideologia este compusă din acele idei care sunt dezvoltate, conştient sau inconştient, pentru a raţionaliza condiţia vieţii sau acţiunea. Conotaţia „condiţional-implicativă” sugerează faptul că individul adoptă „idolii” săi sau „falsa conştiinţă”, cum spunea Marx, ca instrumente pentru a interpreta rolul său într-un context social. Această ideologie se presupune a fi defensivă, menită a suplini necesitatea individului de a se localiza şi de a-şi explica sie însuşi şi altora poziţia sa în societate. Conotaţia „acţionar-implicativă” este mai complexă şi defineşte angajarea ideologiei în (a) raţionalizarea acţiunii, (b) stimularea acţiunii sau (c) predispoziţia pentru acţiune. Categorisirea respectivă explică faptul de ce adeseori ideologia este folosită pentru a defini modalităţi distructive de gândire, cum ar fi desemnarea acţiunilor de raţionalizare a mişcărilor de masă „radicale” ale secolului 20. Din perspectiva acestei conotaţii, ideologia poate fi tratată ca un total, legat de întreaga situaţie existenţială a individului sau ca un lucru parţial, legat de o acţiune particulară, un set de acţiuni sau rol social. Cu alte cuvinte, Gustav Bergmann spunea că omul este un „animal ideologic” deoarece, cel puţin până la acest moment al istoriei, motivul principal al standardului său existenţial a căpătat consistenţă dacă a îmbrăcat forma unei ideologii.

Funcţia organizatorică. Ideologia poate de asemenea fi văzută ca un set de idei ce interpretează o organizare în lumea socială. Definită astfel, ideologia este ceea ce conectează un model organizaţional de activităţi cu un set de norme deţinut de oameni, care alcătuiesc contextul sau mediul social al organizării. Funcţia organizaţională a ideologiei este de a susţine o structură socială a acţiunii oferindu-i acesteia o reprezentare simbolică. Ideologia devine astfel o imagine a structurii sociale ce vine să facă activităţile caracteristice structurii înţelese şi acceptabile, de obicei în termenii unui standard extern. Din această perspectivă David V. Minar numeşte într-un sens metaforic ideologia „o armă” capabilă să organizeze contextul în care se află.

Modalitate de transmitere a ideilor. Este obişnuit să numim ideologii ideile exprimate ca simboluri verbale şi folosite în relaţiile sociale în scopuri de persuasiune. Această funcţie descrie ideologia ca un sistem de idei transmise pentru a realiza o orientare sau reorientare a obiectului de transmisie. Altfel spus scopul final al ideologiei este convingerea. Ea poate servi pentru a convinge recipientul să accepte o acţiune sau o condiţie, să fie pasiv sau activ dacă setul de idei joacă un rol dat în viaţa psihică sau socială a individului sau grupului. Prin această definiţie „ideile devin arme” atunci când ele constituie o ideologie.

3. Ideologia ca o gândire distinsă după locaţie

În ultimă instanţă, ideologia poate fi distinsă după natura contextului social în care se află. Această categorie include definiţiile ce tratează ca ideologie (a) gândirea sau modelul de gândire deţinută mai mult decât un singur individ sau (b) orice idee sau model de gândire caracteristic indivizilor ce reprezintă o grupă socială identificabilă, sau (c) ideile ori modelele de gândire ce sunt caracteristice unui tip special de grup social. Astfel ideologia poate fi reprezentarea în idei a clasei, naţiunii, asociaţiei, „mişcării” etc. Acest aspect este deosebit de important pentru realitățile noastre, deoarece tratează ideologia ca un „mod de viaţă”. Modul de viaţă „ideologizat” denotă problema orientării ce predispune la acţiunea „personală” şi „politică” şi acesta serveşte ca funcţie personală crucială în orientarea individului în mediul său social. În acest fel, ideologia poate servi ca un ghid convenabil în combinarea anumitor trăsături sociale şi explicarea relaţiilor dintre personalitate, structură socială şi comportament social.

Pornind de la premiza că majoritatea partidelor politice din democraţiile occidentale îşi au originile intelectuale şi existenţiale în anumite ideologii, iar doctrinele lor politice, ce reies din aceste ideologii, oferă anumitor straturi sociale argumente sociale, economice şi politice pentru existenţă şi acţiune, am dorit să vedem aceste principii funcționând și în cazul partidelor politice din R. Moldova. Statuarea „ideologiilor” a devansat cu mult emergenţa „partidelor” în lumea occidentală, un lucru deosebit de important de luat în considerare atunci când judecăm relaţia ideologie-partid-societate în R. Moldova, unde lucrurile cu unele excepții, se întâmplă invers. Partidele politice trebuie să conștientizeze că o confuzie ideologică înseamnă confuzia electoratului, opacizarea exerciţiului puterii, îndepărtarea electoratului de politică și absenţa unui electorat fidel, suficient pentru menţinere în jocul democratic.

Pentru a evita această situație, partidele au nevoie de clarificarea mesajului prin definirea valorilor ideologice şi afirmarea lor permanentă; încurajare printr-un dialog nuanţat şi persuasiv în vederea unei opţiuni clare; renunţare la tactica seducţiei și transformarea realităţii potrivit sistemului de valori asumat. Partidele trebuie să înțeleagă în definitiv că a renunţa la valori şi la guvernarea pe bază de valori ideologice înseamnă a renunţa la identitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *