Percheziții la studiourile din Buftea: Bugetul de stat prejudiciat cu 1,5 milioane de euro
Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Emilia Mihai, a precizat că perchezițiile au loc „pentru prevenirea și combaterea fenomenului de evaziune fiscală”. „Sunt puse în aplicare şi 13 mandate de aducere, peste 90 de poliţiști sunt implicați în aceste activităţi. Sunt vizate câteva societăţi comerciale suspectate de evaziune fiscale”, a menționat Emilia Mihai.
Purtătorul de cuvânt a adăugat că au loc percheziții și la administratorii societăților comerciale. „Administratorii societăților comerciale achiziționau pachete de servicii prin intermediul unor firme fantomă la un preț supraapreciat. Este o sesizare din oficiu”, a mai spus Emilia Mihai, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
„Poliţiştii bucureşteni au documentat activitatea infracţională a grupului identificat, stabilind că 66 de societăţi comerciale ar fi cumpărat servicii fictive de la societăţi fantomă în scopul deducerii artificiale şi ilicite a TVA-ului şi impozitului pe profit. Valoarea serviciilor şi a produselor achiziţionate fictiv este de 10 milioane de euro, prejudiciul estimat adus statului fiind de 1,5 milioane de euro. La acţiune participă 90 de poliţişti şi trei procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, totodată urmând a fi puse în executare 13 mandate de aducere”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
sursa: digi24.ro