Personalităţile Moldovei într-o competiţie absurdă: numele cui şi când va fi înveşnicit?
Să începem cu aceea că ar fi fost un gest deplasat, cel puţin lipsit de bună-cuviinţă, să atribui numele cuiva unei instituţii pe când omul este viu; asta e ca şi cum i-ai ridica un monument în viaţă; numai în perioada dictaturii staliniste se ajungea la un asemenea teatru al absurdului… Deci, joggingul cu denumiri (redenumiri), atribuiri de titluri miroase a bolşevism curat!
În afară de asta, Domnia sa nu are dreptul să dea indicaţii ultimative, să facă presiuni, ci doar să ceară (să sugereze examinarea, argumentarea şi oportunitatea luării unor decizii), căci ministerul este o structură juridică independentă, are specialişti calificaţi în domeniu şi cunoaşte mai bine priorităţile pe segmentul respectiv; iar trimiterea la „societatea civilă” face parte din acelaşi instrumentar comunist, căci ştim foarte bine cum se organizau odinioară (dar şi acum) campaniile de proslăvire sau denigrare a cuiva, la indicaţii de sus… Mai ales că mereu se vor găsi mici grupuri de oameni, profitori, care se învârt prin eşalonul puterii, pentru a-şi obţine funcţii, demonstrând că „sunt în treabă” şi venind cu „iniţiative” deocheate…
Mai apoi, dacă Domnia sa tot repetă la nesfârşit că vrea în Europa, păi în Europa niciun teatru nu este individualizat, având personalităţi notorii: nici Casa Operei Regale „Covent Garden” din Londra, nici Opera din Paris... Nici chiar Opera din Atena sau renumita „La Scala” din Milano, unde au cântat corifeii Maria Callas şi, respectiv, Franco Corelli, proslăvindu-le cu vocile sale – nu le poartă numele… Sunt prea multe personalităţi de excepţie, atribuirea unui singur nume ar ofensa memoria celorlalte!
Nu ne comparăm cu alte ţări, căci avem mai puţine NUME remarcabile, dar, totuşi, destule per metru pătrat de ţară… şi prea puţine instituţii, pentru a le atribui numele lor… Ceea ce ar însemna, ad absurdum, că cei trecuţi în nefiinţă ar trebui să se înghesuie câte trei-patru pe un piedestal sau pe un frontispiciu de clădire şi să-şi obţină acest drept prin diverse pile la nivel înalt!!! Nu este o bătaie de joc faţă de premergătorii noştri? Nu-i punem în situaţia unei competiţii nesănătoase pe lumea cealaltă, dincolo de moarte, de bun-simţ, de logică şi credinţă? Astfel, profanăm şi devalorizăm tot de ce ne atingem noi, cei aflaţi în viaţă. Căci măsurăm totul după propria noastră micime şi propriul orgoliu bolnăvicios… Apropo de orgolii… Mai deunăzi, la un post de televiziune, un om de teatru se lamenta urât cu privire la statutul său de creaţie şi, după ce şi-a cerşit, la propriu, titluri şi distincţii onorifice, declara că nu le recunoaşte drept valabile pe-ale altora şi că trebuie întoarse înapoi: punct şi de la capăt!
Acum, la ordinea zilei este un „proiect” şi o altă „directivă de partid” – conferirea numelui lui Nicolae Sulac Palatului Naţional… Dar ce ne facem cu alţi (la fel de valoroşi) cântăreţi/muzicieni care au evoluat pe această scenă – Tamara Ciobanu, Maria Drăgan, Mihai Dolgan… cu Nicolae Botgros, în sfârşit, care este viu şi căruia îi urăm multă sănătate şi viaţă lungă?… Să fiu înţeleasă corect, toată stima pentru doamna Maria Bieşu, pentru contribuţia sa la dezvoltarea muzicii culte, a genului liric în Moldova, dar la opera de propăşire a naţiunii au lucrat generaţii întregi de oameni, chiar şi cei care au fost alungaţi de regimul sovietic din ţară, ducându-ne faima în Europa, în lume, precum Maria Cibotari – o altă cântăreaţă de geniu…
Viaţa ne dovedeşte că nu sunt bune campaniile ad hoc, că nu se iau decizii pripite doar pentru PR-uri politice, prin asta ne deosebim de Europa, unde lucrurile evoluează firesc, cu calm, echidistanţă, de sute de ani… La noi în fiecare zi se produc mici revoluţii leniniste… Şi dacă am ajuns aici, chiar nu înţeleg de ce ar trebui să-l mai votăm pe Filat, care se declară liberal, dar are evidente apucături de Mao Tzedun, Kim Ir Sen şi Voronin luaţi la un loc! N-a mai rămas mult până să rezervăm din timp frontispiciul Guvernului pentru un singur nume, pe care să-l scriem măşcat cu verde! Cine vine de astă dată cu iniţiativa?!
Viola Măgureanu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!