Internațional

Plecarea lui Bashar al-Assad „nu mai este o prioritate” pentru SUA (ambasador)

"Trebuie să îți alegi bătăliile", le-a spus Nikki Haley unui grup de jurnaliști. "Când privim situația, trebuie să ne schimbăm prioritățile, iar prioritatea noastră nu mai este să stăm la locul nostru și să ne concentra asupra modului în care îl putem obliga pe Assad să plece", a adăugat ea.

Nikki Haley s-a exprimat după afirmații similare făcute de secretarul de stat american, Rex Tillerson, care joi, la Ankara, a semnalat o inflexiune în diplomația americană, afirmând că "soarta președintelui Assad, pe termen lung, va fi decisă de poporul sirian".

Potrivit ambasadorului american, Washingtonul dorește să își concentreze eforturile pe soluționarea politică a conflictului.

"Prioritatea noastră este să vedem cum putem obține rezultate. Cu cine trebuie să acționăm pentru a face într-adevăr o diferență pentru oamenii din Siria?", a afirmat ea la sediul din New York al misiunii americane la ONU.

Diplomata a adăugat că nu dorește să se concentreze asupra viitorului lui Bashar al-Assad "în același fel ca administrația precedentă".

"Credem că reprezintă un obstacol? Da. Și-atunci trebuie să stăm la locul nostru și să ne concentrăm asupra modului în care îl putem face să plece? Nu", a subliniat ea.

Nikki Haley a mai afirmat că dorește să contracareze influența Iranului, aliat al lui Bashar al-Assad, în războiul contra forțelor rebele.

Ea a dat asigurări că Washingtonul este pregătit să acționeze împreună cu alți actori ai conflictului, inclusiv cu Turcia, pentru a găsi o soluție de lungă durată în Siria.

sursa agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *