Politică

Politica paşilor mici în reglementarea transnistreană nu are alternativă astăzi

Potrivit lui, este absolut imperativ ca la aceste discuţii pentru elaborarea poziţiilor statului Republica Moldova să fie antrenaţi Guvernul, Parlamentul şi preşedintele. Însă când președintele Dodon o face în nume propriu, bazat pe nişte expertize pe care le-a obţinut din altă parte, o asemenea abordare este nu doar populistă, dar contraproductivă totalmente. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Din punctul de vedere cum a fost organizată şi mediatizată această vizită, eu aş avea mai multe semne de întrebare, decât opinii referitoare la perspectivele unui asemenea dialog. Faptul în sine că s-a întâlnit domnul Dodon cu reprezentanţii din regiunea transnistreană este unul normal. Important este ce se discută, în ce formă se discută, ce angajamente se acceptă în baza acestor discuţii. Şi eu tare mă tem ca domnul Dodon să nu o înceapă, aşa cum a fost pe perioada domnului Voronin, când dânsul a devenit preşedinte şi a încercat să rezolve problema transnistreană în două luni, mergând pe compromisuri, pe care după aceea le-a regretat foarte mult, semnând documente care după aceea au fost denunţate de partea moldovenească şi tot aşa”, a notat Eugen Carpov.

Ex-vicepremierul pentru reintegrare a menționat că orice angajamente pe care Igor Dodon şi le-ar asuma ar fi făcute, în mare parte, pe cont propriu. Pentru că după aceea ele trebuie discutate la nivel guvernamental cu structurile executivului şi, dacă se va găsi compromis, atunci ele vor putea fi promovate de către negociatorii abilitaţi în acest sens. „Următorul element pe care am vrut să-l menţionez este că domnul Dodon a venit cu o idee mai veche – aprobarea unor decizii privind soluţia la pachet. Este simplu să discutăm despre acest pachet, care ar conţine şi unele prevederi din lista de priorităţi ale Chişinăului, precum şi cele ale Tiraspolului. Dar trebuie să avem în vedere că în ultima perioada, de câţiva ani, reprezentanţii structurilor de la Tiraspol au întreprins acţiuni unilaterale”, a declarat deputatul.

Eugen Carpov a menționat că politica paşilor mici nu prea are alternativă la ziua de astăzi. Dar toate subiectele economice, politice, juridice, sociale şi de altă natură, în opinia sa, trebuie să figureze în paralel pe masa de discuţii.

Eugen Carpov a mai spus că este necesar de a merge pe calea negocierilor, pe calea atingerii unor compromisuri rezonabile, bazate pe normele dreptului internaţional, care să asigure unitatea statului Republica Moldova şi o autonomie largă pentru regiunea transnistreană ca parte componentă a acestui stat. 

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *