Externe

Polonia aduce un omagiu victimelor catastrofei din Smolensk

Fratele geamăn al președintelui defunct, Jaroslaw Kaczynski, șeful PiS, însoțit de membri ai guvernului, deputați și senatori, a asistat la o ceremonie în fața palatului prezidențial, după o slujbă în memoria victimelor.

Au fost citite numele celor 96 de victime aflate în drum spre Katyn, regiunea în care mii de polonezi au fost uciși de poliția politică a lui Stalin în 1940. Jaroslaw Kaczynski a depus o coroană de flori în fața portretului cuplului prezidențial.

Chiar la ora prăbușirii avionului, președintele Andrzej Duda s-a recules la mormântul lui Lech Kaczynski și a soției sale Maria, din catedrala castelului Wawel din Cracovia (sud).

Pe parcursul întregii zile, pe tot teritoriul Poloniei vor fi organizate slujbe, rugăciuni și ceremonii.

Sosit la putere în octombrie 2015, guvernul PiS, care acreditează teza unui atentat la Smolensk, a redeschis ancheta privind cauzele catastrofei aeriene. Ministrul apărării, Antoni Macierewicz, care, după catastrofa de la Smolensk, a fost principalul artizan al tezei atentatului, a calificat recent prăbușirea de la Smolensk drept un act terorist rus.

Experți din guvernul polonez precedent, condus de Donald Tusk, precum și experți ruși au exclus teza atentatului, concluzionând că a fost vorba de un accident și făcând referire la condițiile meteo nefavorabile și la erorile de pilotaj. Totodată, rușii au dezvăluit că au existat presiuni făcute de delegația politică asupra piloților, presați să aterizeze cu orice preț, în timp ce polonezii au insistat asupra erorilor comise de controlorii de trafic aerian din Rusia.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *