Polonia susține că monitorizează atent situația de la frontiera cu Belarus
Ministerul Apărării polonez monitorizează îndeaproape situaţia de la frontiera cu Belarus şi este pregătit pentru diverse scenarii, a anunţat joi, 20 iulie, instituţia citată, după ce autorităţile de la Minsk au anunţat că mercenarii din gruparea rusă Wagner vor ajuta la antrenarea trupelor speciale belaruse în timpul unor exerciţii militare organizate în apropiere de frontiera dintre Belarus şi Polonia, transmite Agerpres.
”Frontierele Poloniei sunt sigure, monitorizăm continuu situaţia la graniţa noastră de est şi suntem pregătiţi pentru diverse scenarii întrucât situaţia evoluează”, a menţionat Ministerul Apărării polonez într-o declaraţie.
Astfel, într-o înregistrare video difuzată miercuri, şeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin, îi întâmpină pe combatanţii săi în Belarus, spunându-le că ei nu vor mai lua parte la războiul din Ucraina pentru moment şi ordonându-le să se pregătească pentru misiuni în Africa.
Menționăm că anterior în această lună, Polonia anunţase că va trimite 500 de poliţişti de frontieră pentru a spori securitatea la graniţa cu Belarus, pe fondul creşterii numărului de migranţi care încearcă să intre pe teritoriul polonez şi în contextul potenţialelor ameninţări în urma mutării mercenarilor Wagner în Belarus.
Rebeliunea armată a grupării Wagner a fost oprită în timp ce mercenarii înaintau către Moscova, în urma unui acord între Prigojin şi Kremlin la care s-a ajuns prin medierea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Astfel, conform acordului, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin le-a oferit mercenarilor trei variante: să se întoarcă acasă, să plece în Belarus sau să semneze un contract cu Ministerul Apărării rus pentru a se subordona ministrului apărării Serghei Şoigu şi şefului Statului Major General, Valeri Gherasimov. Ca parte a acordului, Kremlinul le-a promis mercenarilor şi şefului lor că nu vor fi urmăriţi penal.