Deseori sunt nevoiți să stea în casă pentru că nu au un însoțitor. Mă refer la persoanele nevăzătoare, care cu greu fac față obstacolelor ce le apar în cale zi de zi. O soluție ar fi câinii special dresați, care i-ar ajuta să se deplaseze în siguranță. La noi în țară însă, nici un orb nu are un câine însoțitor și asta din varii motive: este scump, întreținerea este costisitoare sau societatea nu este pregătită. Câinele ghid oferă mobilitate, încredere și o viață socială activă persoanei cu handicap pe care o însoțește.
 
Statisticile arată că în R. Moldova sunt 8410 persoane care nu văd, majoritatea fiind adulţi. Dintre aceștia 3333 sunt orbi în totalitate și atunci când se deplasează au nevoie de însoțitori. Pentru serviciile unei persoane de companie statul oferă 500 de lei lunar, iar persoanele nevăzătoare ajung să plătească doar pentru o zi 200 de lei. Serviciile unui însoțitor costă în medie 25 de lei pentru o oră, însă nu toți orbii își pot permite luxul de a se plimba în voie.

Câinii-ghizi i-au ajutat să înțeleagă lumea în care au trăit

Primele dovezi ale folosirii câinilor pentru ghidaj datează încă din secolul XVI. Prima școală specializată în dresajul câinilor-ghizi a fost fondată în Germania în timpul Primului Război Mondial. Patrupezii erau repartizați ostașilor care și-au pierdut vederea în luptă. Ulterior, în perioada interbelică, școli pentru câinii-ghizi au fost înființate și în Marea Britanie și SUA.

Boris Tarasov a orbit la 7 ani. Acesta a avut în viața sa doi câini care l-au ajutat să perceapă lumea mai bine. Bărbatul a decedat acum un an. Soția sa, Ludmila Tarasova, spune că în anul 1984 soțul ei a adus din Rusia un câine ciobănesc special dresat. „Boris, două săptămâni, a făcut cursuri speciale și a învățat să comunice cu acest câine. Îl numea Nica. Soțul împreună cu Nica mergeau și-mi cumpărau flori. Au ajuns să se împace atât de bine și practic se înțelegeau fără cuvinte. Așa cum Boris era profesor la Universitatea Agrară, Nica îl însoțea peste tot. Eu știam că dacă ei sunt împreună, atunci totul este în regulă. După ce Nica a murit, soțul meu a primit un alt câine de la colegii de breaslă, la fel, de rasă ciobănească germană. El l-a botezat tot Nica și l-a dresat de unul singur. Nu este adevărat când unii spun că este scump și dificil să întreții un câine. Atunci când el devine membru al familiei nu te gândești cât mănâncă”, povestește tristă Ludmila Tarasova.

Studiile arată că în jurul vârstei de zece ani, câinele-ghid este retras din câmpul muncii pentru o binemeritată pensionare. La bătrânețe acești câini își pierd din acuitatea simțurilor și se consideră că este mai bine să rămână doar animale de companie.

Un alt bărbat care a avut un câine-ghid a fost Valentin Lungu din raionul Soroca, care a murit anul trecut. Nicolae Teilic, un prieten de familie, spune că în 1995 Valentin a plecat în Rusia unde timp de o lună și jumătate a învățat tot ce trebuie să cunoască un orb despre comportamentul și capacitățile unui câine- ghid. „El a venit de acolo cu un câine de rasă „Coli”, care avea părul lung și picioarele lungi. Valentin l-a numit Lindar. Câinele s-a acomodat destul de repede aici. Mergeau împreună la plimbare, la cumpărături, dar și la muncă. S-au atașat foarte mult unul de celălalt. Odată chiar am mers din urma lor să văd cum se descurcă, și am fost uimit să văd că nu întâmpină niciun fel de dificultăți în deplasare. Câinii special dresați vor putea ajuta sute de oameni nevăzători, de aceea în R. Moldova trebuie realizat un proiect de creștere și dresare a câinilor-ghizi”, punctează președintele organizației teritoriale a orbilor din raionul Soroca, Nicolae Teilic.

Pentru nevăzători, fiecare clipă fără însoțitor este un calvar

Roman, un tânăr care de câțiva ani și-a pierdut în totalitate vederea, spune cât de important este pentru un orb ca cineva să-l însoțească. „Multe lucruri știu să le fac singur, în unele locuri ajung fără ajutorul cuiva, dar sunt situații când fără un însoțitor nu poți face nimic. De exemplu, dacă aș dori să merg la piață să fac cumpărături, trebuie să meargă cineva cu mine. Chiar dacă statul ne oferă câte 500 de lei lunar pentru a putea plăti persoanelor care ne însoțesc, acești bani oricum nu ajung. Când chem pe cineva să mă însoțească, scot din buzunar 25 de lei pentru o oră. O soluție bună ar fi un câine-ghid, care ar putea să mă însoțească peste tot, dar la noi în țară e cam dificil. Am o cunoscută, la fel nevăzătoare, care locuiește în Italia. Acolo ea are un câine care o însoțește peste tot. Vara când a venit în Moldova nu i se permitea să intre în magazin cu câinele sau să urce în transportul public. Cred că la noi societatea încă nu este pregătită. Sper, cu timpul, și la noi lucrurile să evolueze ca în Europa și toți oamenii ca mine să fie în siguranță la ei acasă”, povestește Roman.

Specialiștii spun că o calitate excepțională a acestor câini este neascultarea selectivă. Câinele trebuie să ignore o comandă a stăpânului dacă aceasta poate pune în pericol siguranța cuplului. De exemplu: stăpânul poate ordona să se meargă înainte, însă câinele se va opri dacă se apropie un automobil.

Valeriu Popov este un băiat orb, care subliniază că îi este frică să se deplaseze singur pentru că oamenii sunt diferiți și niciodată nu se știe ce pot întreprinde. „Atunci când îmi făceam licența la facultate, toți colegii mă ajutau să mă deplasez. Acum însă majoritatea s-au căsătorit și îmi este mai dificil să rog pe cineva să mă ajute, de aceea apelez la oameni străini care pot să mă însoțească. Pentru acest serviciu achit mai mult de 20 de lei ora. Este scump, dar sunt situații când nu ai încotro și chiar aș putea da ultimii bani doar ca să ajung acolo unde-mi trebuie. La câine-ghid m-am gândit de câteva ori, dar știu că la noi în țară este destul de dificil să ajungi în unele locuri cu câinele, cum ar fi în magazine sau în taxi”, relatează Valeriu.

Câinii însoțitori sunt scutiți de interdicțiile care se aplică, de regulă, animalelor de companie. În Occident, câinii-ghizi sunt acceptați în spitale, restaurante, instituții publice sau în mijloacele de transport.

Dacă în Moldova nu avem nici un câine special dresat, atunci în România sunt trei. Pentru comparație, în Marea Britanie sunt 5.000 de câini-ghizi, iar anual sunt dresaţi 700 de căţei.