Povești din Bucea: „Tata avea șase găuri mari în spate” / „Doi soldați i-au împușcat pe soțul său, iar ea a fost violată”
Organizația internațională pentru drepturile omului, Amnesty International, a publicat noi dovezi ale crimelor de război care au avut loc în timpul ocupației regiunii ucrainene Kiev de către armata rusă, notează MEDUZA.
<< Activiștii pentru drepturile omului au intervievat peste 20 de persoane care au fost martori sau „dețineau informații credibile despre violența pe scară largă comisă de trupele ruse”, arată publicația. Cei intervievați au povestit Amnesty International despre execuții extrajudiciare, violență, inclusiv de natură sexuală, și intimidarea pe scară largă a civililor din regiune.
O locuitoare de 46 de ani din Bogdanovka le-a spus activiștilor pentru drepturile omului că trupele și echipamentele rusești au intrat în sat pe 7 sau 8 martie. În seara zilei de 9 martie, au tras în ferestrele de la parterul casei sale. Apoi, doi militari au pătruns în casă și au forțat femeia, pe soțul ei și fiica lor în vârstă de 10 ani să intre în camera cazanelor.
„Ne-au împins înăuntru și au trântit ușa. Un minut mai târziu, au deschis ușa și l-au întrebat pe soțul meu dacă are țigări. Le-a răspuns că nu, nu mai fumase deja de câteva săptămâni. L-au împușcat în brațul drept. Unul i-a spus celuilalt: Termină-l! Și l-au împușcat în cap”, a povestit ea.
Potrivit unui locuitor din Bogdanovka, soțul ei nu a murit pe loc, zăcând inconștient câteva ore: „Sângera. Când și-a dat ultima suflare, m-am întors către fiica mea și i-am spus: Se pare că tata moare”. Povestea femeii a fost confirmată de vecina ei.
Katerina Tkaceva, 18 ani, din satul Vorzel, a povestit că pe 3 martie, părinții ei, Natalia și Valeri, au ieșit din subsol atunci când mai multe tancuri cu inscripționate cu litera Z treceau pe strada lor. După aceea, fata a auzit împușcături.
„Când au plecat tancurile, am sărit peste gard, în curtea vecinilor mei. Am vrut să verific dacă ei [părinții] sunt în viață. M-am uitat peste gard și am văzut că mama stătea întinsă pe spate pe marginea drumului, iar tatăl meu zăcea culcat pe cealaltă parte a străzii. Am văzut găuri mari în haina lui. A doua zi am fost la ei. Tatăl meu avea șase găuri mari în spate, iar mama mea avea o gaură mică în piept”, a spus ea.
În aceeași zi, 3 martie, mașina primarului orașului, Iuri Prilipko, și a trei dintre însoțitorii săi, care livrau alimente și medicamente în Gostomel, a fost atacată dintr-un complex rezidențial presupus fi fost capturat de trupele ruse. Unul dintre bărbați, Ivan Zoria, a murit pe loc, Prilipko a fost rănit, din a murit după câteva ore. Însoțitorii supraviețuitori ai primarului s-au ascuns în apropiere, din cauză că se trăgea.
Activiștii pentru drepturile omului au adunat încă trei povești despre uciderea civililor. O femeie dintr-o localitate de lângă Kiev, al cărei nume nu este indicat, a relatat că, pe 9 martie, doi soldați l-au împușcat pe soțul său, iar ea a fost violată în mod repetat sub amenințarea armei. În tot acest timp, fiul ei mic se ascundea în camera de cazane, „foarte aproape”, scrie Amnesty International.
Un locuitor din Bucea a vorbit despre uciderea unui vecin care a fost împușcat la sfârșitul lunii februarie în timp ce se uita de peste un gard la echipamentul militar rusesc. Pe 13 martie, un locuitor de 39 de ani din Gostomel a fost scos din subsol de către militari, ulterior trupul său fiind găsit nu departe de clădirea în care se ascunsese.
Potrivit locuitorilor intervievați, din regiunea Kiev, în primele zile ale ocupației, electricitatea, apa și gazul au dispărut în așezările lor, practic nu existau comunicații mobile, iar accesul la alimente era limitat. Unii interlocutori ai activiștilor pentru drepturile omului au spus că armata rusă le-a luat și spart telefoanele și au amenințat că vor folosi violența dacă găsesc vreun telefon.
Locuitorii din Gostomel și Bucea au mai raportat amenințări și intimidări. În Gostomel, o sursă a Amnesty International a văzut un grup de oameni care se ascundeau de bombardamente, fiind scoși afară și împușcați în cap. Doi bărbați din Bucea au vorbit de lunetiști care trăgeau când se duceau la băcănia distrusă pentru a lua mâncare.
„Dovezile indică faptul că civili neînarmați din Ucraina sunt uciși în propriile lor case și pe străzi cu o brutalitate și o cruzime incredibilă. Uciderea deliberată a civililor este o încălcare a drepturilor omului și o crimă de război”, a declarat Agnès Callamard, secretar general al Amnesty International. Ea a cerut investigarea acestor cazuri și aducerea în fața justiției a făptașilor și comandanților acestora. >>