Practic, Rusia a pierdut piața europeană a gazelor. Dar UE a reușit să se rupă de dependența ei energetică față de Kremlin?

După ce la începutul lunii ianuarie au convenit asupra plafonării prețului petrolului rusesc, țările UE au început să discute despre un mecanism similar pe piața gazelor, dar nu au ajuns la niciun acord până în prezent. Novaia Gazeta-Europa a stat de vorbă cu Serghei Pikin, directorul Fondului de Dezvoltare a Energiei, pentru a afla care este motivul din spatele acestor discrepanțe, dacă Occidentul va reuși să se deconecteze complet gazul rusesc și dacă Europa este suficient de bine pregătită pentru cea mai grea iarnă din ultimii mulți ani.

– Țările UE au convenit recent asupra unui plafon de preț pentru petrolul rusesc la 60 de dolari pe baril. Plafonul urmează să fie revizuit la fiecare două luni. În prezent, se discută despre un mecanism similar pentru gazele naturale, dar până în prezent nu există un consens. În cazul în care plafonul va fi efectiv introdus, cum va funcționa acesta pe piața gazelor naturale?

– Aceste două mecanisme sunt de natură diferită. Plafonarea prețului petrolului este un mecanism politic utilizat pentru a controla vânzările de petrol rusesc către țări terțe, precum și afacerile companiilor de servicii cu sediul în UE. Nu este vorba despre piața europeană, de fapt. Plafonarea prețului la gaze este o modalitate de a ține cumva jos prețul gazelor în Europa.

Diferența conceptuală constă în faptul că țările UE au convenit în prealabil asupra unui embargo asupra petrolului rusesc, transportat pe mare. Prin urmare, Rusia nu mai livrează petrol către UE, iar plafonarea prețurilor ar reglementa doar livrările sale către alte țări și modul în care companiile de servicii cu sediul în UE ar lucra cu aceste livrări.

Țările care nu au susținut plafonarea prețului petrolului nu sunt cu adevărat legate de această decizie, fiind mai degrabă de natură politică. În mod evident, cumpărătorii o folosesc pentru a face presiuni asupra Rusiei și a cumpăra petrol la un preț mai mic, dar până aici merge totul. Situația gazului este diferită: deocamdată nu este prevăzut niciun embargo împotriva furnizării de gaze naturale rusești către UE.

A doua diferență este proporția de mărfuri a Rusiei. În prezent, UE primește de la Rusia aproximativ 7% din tot gazul pe care îl consumă. Volumele de furnizare de gaze către UE au scăzut de aproape zece ori față de cum erau înainte. Prin urmare, o plafonare a prețului la gaze cu impact asupra livrărilor din Rusia este exclusă.

În prezent, cea mai mare parte a livrărilor de gaze către Europa este reprezentată de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA și Qatar, precum și din Norvegia și Algeria. Niciunul dintre acești furnizori nu se va mulțumi cu restricții.

Dacă UE stabilește un plafon de preț la, să zicem, 3.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, acest lucru va însemna că niciun gaz nu va fi vândut în Europa peste acest preț. Dar, din nou, aceasta nu este o decizie împotriva Rusiei, deoarece aceasta deține acum doar o pondere minoră în rândul aprovizionării cu gaze a Europei. O astfel de decizie ar putea declanșa un răspuns negativ din partea principalilor furnizori din SUA, Qatar, Norvegia și Algeria.

În plus, dacă prețul gazului rămâne la peste 3.000 de dolari pe 1.000 de metri cubi pentru o perioadă lungă de timp, atunci industria UE ar trebui să fie închisă complet și mutată în străinătate, cum ar fi în SUA sau în altă parte. Va fi complet necompetitivă cu astfel de prețuri la gaze. Prin urmare, aceasta nu este o plafonare a prețului la gaze, ci, să spunem, o lovitură letală împotriva întregii industrii din UE (și nu numai a industriei, ci și a altor consumatori, chiar și a oamenilor obișnuiți).

– Să fie acesta motivul pentru care țările europene nu au ajuns la un acord până acum?

– Nu pot ajunge la un acord pentru că un plafon de preț, în cazul în care ar fi introdus, ar putea speria vânzătorii care au spus de multe ori că nu vor tolera nicio restricție care nu ține de piață. Astfel, aceștia ar putea refuza pur și simplu să furnizeze gaz.

Părerea mea este că există foarte puține șanse ca un plafon al prețului gazelor să fie introdus, deoarece riscul este prea mare și nimeni nu dorește ca acest lucru să se întâmple. Acesta este motivul pentru care UE ia în considerare o opțiune de 3.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi; aceasta nu va fi o limită, ci mai degrabă un preț care ar determina închiderea bursei în cazul în care nivelul de preț ar fi depășit.

– Așadar, restricția va avea un impact zero asupra prețurilor?

– Dacă plafonul de preț este introdus la 3.000 de dolari pe 1.000 de metri cubi, este posibil să nu existe niciun impact până când prețul va atinge acest nivel. Adică până când vreun furnizor important va spune: „Nu vom mai furniza gaze către UE”. Acest lucru ar duce automat la creșterea prețurilor, iar Europa are destul stres în acest moment.

Ei bine, prețul s-ar situa la peste 2.000 de dolari, în loc de 1.500 de dolari, iar dacă mai mulți furnizori vor face aceeași declarație, prețul ar deveni enorm, de genul 4.000-5.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi sau chiar mai mult. Plafonul de preț ar fi oricum depășit, iar Europa ar rămâne fără gaz. Toată lumea înțelege că orice eveniment poate declanșa un impact negativ și mai mare decât există acum.

Problema cu piața europeană a gazelor nu este plafonul de preț sau prețul maxim al gazelor, ci exact acele mecanisme pe care UE le-a dezvoltat de mult timp. Uniunea a construit un model ultra-liberal de stabilire a prețurilor bazat pe piețele spot. Piețele spot par a fi un lucru grozav, deoarece reacționează la factorii pe termen scurt care apar aproape în fiecare zi, uneori în fiecare oră, dar acesta este, în același timp, și dezavantajul său: volatilitatea este prea mare.

În timpul pandemiei din 2020, prețurile ar fi coborât sub 40 de dolari pentru 1000 de metri cubi, iar acum prețul este de 1.500 de dolari, adică de 40 de ori mai mare. Problema constă, în mare măsură, în mecanismul de stabilire a prețurilor. Un acord cu Gazprom sau cu Norvegia, ca cel care a existat înainte și care a fixat un anumit nivel de preț supus modificărilor în funcție de costul de referință al petrolului, ar permite o mai mică volatilitate a prețurilor: acestea au fost în jur de 200-300 de dolari pe 1.000 de metri cubi timp de mulți ani lungi. Dar acum se folosește un alt model de stabilire a prețurilor și iată care este rezultatul.

– Rusia a declarat că nu va furniza petrolul său țărilor care aderă la plafonarea prețurilor. Ce fel de măsuri de reacție ar putea implementa Rusia dacă se introduce un plafon al prețului la gaze?

– Declarația Rusiei este oarecum absurdă, deoarece țările în cauză au impus oricum un embargo asupra petrolului rusesc. SUA și Canada au făcut-o în primăvară, Marea Britanie li s-a alăturat în vară, în timp ce UE a impus embargoul la 5 decembrie. Norvegia este singura țară care s-a alăturat plafonării prețurilor, dar nu a impus un embargou, însă Norvegia nu a cumpărat niciodată petrol din Rusia, fiind ea însăși un exportator de petrol.

În cazul în care ar fi introduse restricții, ar fi mai degrabă niște furnizori mai solizi care ar înceta să mai exporte petrol către Europa decât Rusia.

De fapt, nu contează deloc dacă Rusia își oprește sau nu livrările. În prezent, Rusia exportă zilnic 42 de milioane de metri cubi de gaz către Europa prin Ucraina, adică peste 15 miliarde de metri cubi pe an. Aceasta este o cantitate mizerabilă de gaz; reprezintă mai puțin de 3% din producția totală de gaz a Rusiei. Așadar, nu contează deloc dacă acest 3% există sau nu.

[Europa] poate înceta imediat să cumpere gaz prin simpla blocare a conductei de gaz. Este important, însă, că Gazprom poate intenta un proces dacă acest lucru se întâmplă. Rusia a pierdut practic piața de gaze a Europei, dar vorbim despre gazul care este transportat prin conducte. Vom asista, totuși, la livrări record de gaz lichefiat în acest an, atât în ceea ce privește volumul fizic, cât și valoarea totală.

Cel mai probabil, în cele din urmă, Rusia va furniza în Europa doar gaz lichefiat. Cu toate acestea, gazul lichefiat este o marfă instabilă: astăzi se vinde în Europa, iar mâine poate fi vândut în Asia. Este un lucru care poate fi revândut de multe ori înainte de a ajunge la consumatorul final. Gazul lichefiat își va găsi întotdeauna cumpărător pe piața globală.

– Mulți cred că Europa se va confrunta cu o iarnă foarte grea, iar oamenii vor trebui să își facă provizii de lemne de foc și lanterne. Sunteți de acord cu aceste previziuni?

– De fapt, europenii s-au pregătit bine pentru acest lucru. Acest lucru s-a întâmplat din două motive. Motivul numărul unu este că China nu și-a colectat gazul contractat, iar UE l-a cumpărat, deși era destinat Chinei. Motivul numărul doi este că volumele de producție industrială au scăzut: Europa a început să închidă fabrici sau să-și reducă consumul pentru că gazul a devenit prea scump. Acest lucru a ajutat Europa să-și umple stocurile de gaz până la refuz.

În plus, volumele actuale rămân aceleași, deoarece există un flux de petroliere cu gaz lichefiat care intră în Europa. Va fi bine în această iarnă, nimeni nu va muri de frig, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla este ca unii oameni să rămână fără bani din cauza prețurilor ridicate.

Anul viitor va fi mai greu, însă: întrebarea este dacă China își va colecta sau nu gazul contractat. Acest lucru depinde de un lucru: dacă China va renunța la politica de toleranță zero față de COVID și dacă va rămâne în blocaj, așa cum a făcut anul acesta. Practic, acesta va fi principalul risc pentru aprovizionarea cu gaze a Europei în următorul an.

– Așadar, UE a reușit să își reducă dependența de gazul rusesc?

– Da, a reușit, deși nu este clar dacă acest lucru a fost făcut intenționat sau din întâmplare. Adevărul este că cineva a aruncat în aer conducta Nord Stream și a contribuit la reducerea dependenței Europei de gazul rusesc. S-a dovedit că formula a fost foarte simplă.

Dacă ceva nu merge bine cu conducta de gaz a Ucrainei, Europa își va reduce la zero dependența de gazul rusesc. Lăsând asta la o parte, volumele de care Europa avea nevoie au venit la ea din senin. Deoarece asiaticii nu și-au colectat gazul de pe piață, Europa a reușit să ia tot ce a putut în timp ce acesta curgea spre UE la prețul de 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi pe toată vara. În plus, suspendarea producției și munca suplimentară depusă de centralele electrice pe cărbune au ajutat la scăderea nivelului de consum.

– Scopul final este de a renunța complet la cumpărarea de gaz rusesc, nu-i așa?

– Practic, UE a făcut deja acest lucru. Ce înseamnă 15 miliarde de metri cubi pe o piață în care se vând peste 400 de miliarde de metri cubi în fiecare an? Cota Rusiei este mai mică de 4%. Ar trebui remarcat, totuși, că țările din Balcani încă primesc gaz prin conducta TurkStream, iar unele volume decente rămân încă acolo. Permiteți-mi să mă repet: cota Rusiei pe piața europeană este de cel mult 7%.

– Oare miza Europei pe gazul lichefiat și pe furnizorii alternativi a fost cea care a funcționat?

– Da. Acestea vor trebui să dureze cel puțin până în 2025, când vor începe să apară noi producții de gaz lichefiat. Volumele globale de gaz lichefiat vor crește până atunci. Așadar, vor trebui să reziste la două ierni, aproximativ: 2023-2024 și 2024-2025. Va deveni mai ușor de atunci încolo, iar în 2027 se vor putea relaxa complet, deoarece vor găsi cu siguranță atâta gaz cât au nevoie până atunci.

– Va trece Europa la GNL în întregime?

– Nu în totalitate, deoarece are conducte de gaz din Norvegia și Algeria. Și își produc și ele o parte din gazul propriu. Cu toate acestea, volumele pierdute de gaz rusesc vor fi înlocuite în întregime cu GNL.

– Turcia și Rusia discută despre un nou hub de gaze pentru Europa. Cum ar trebui să funcționeze în timp ce sancțiunile sunt în vigoare și cine este principala parte beneficiară aici?

– Este o alegere excelentă a cuvintelor din partea dumneavoastră: Turcia și Rusia pentru Europa. Nu este suficient ca Turcia și Rusia să discute despre acest lucru, Europa este a treia parte, iar participarea sa este, de asemenea, necesară. Până acum nu văd pe nimeni în Europa care să discute despre primirea de gaz de la acest tip de hub și am sentimentul că nu va fi nimeni pregătit să discute acest lucru. Motivul este că, cel mai probabil, acest proiect este unul mort din fașă, dar această carte trebuia jucată oricum din punct de vedere politic: este un fel de târguială politică cu Erdogan. În plus, el cere reduceri la gaze. Așadar, presupun că toată această discuție este o modalitate pentru Erdogan de a forța o reducere și pentru ca Rusia să devină și mai prietenă cu Erdogan în alte chestiuni geopolitice. Proiectul în sine nu este decât un pretext.

– Cum se vor schimba livrările de gaze ale Rusiei în următorii zece ani?

– Cred că, peste zece ani, piața chineză va fi singurul lucru care va rămâne pentru Rusia. Piața internă va cunoaște și ea o dezvoltare activă, cum ar fi extinderea infrastructurii de gaze și creșterea consumului intern.

Piața europeană nu mai este un paradis pentru Rusia, iar Rusia trebuie să se resemneze, atât de simplu. Desigur, volumele de gaze pe care Rusia le vinde Chinei nu pot fi comparate cu cele de pe piața europeană. Rusia a petrecut mai bine de jumătate de secol pentru a dezvolta acest comerț cu Europa și este păcat că s-a terminat așa. Uniunea Sovietică obișnuia să se „lupte” pentru gazoducte, s-a pronunțat împotriva sancțiunilor și a făcut aranjamente în anii 1970. URSS a reușit să păstreze piața europeană pentru ea, chiar și în ciuda Războiului Rece, iar Rusia nu a reușit să facă acest lucru.

– Cum va afecta această confruntare energetică bugetul și economia Rusiei?

– Într-adevăr, sancțiunile au lovit puternic și vor continua să lovească puternic și în viitor. Rusia a reușit să treacă mai mult sau mai puțin ușor peste acest an datorită prețurilor ridicate la produsele energetice. Volumele fizice ale livrărilor au egalat nivelurile de anul trecut. În termeni de valoare, Rusia va furniza cu 10% mai mult petrol până la sfârșitul acestui an decât în 2021.

Același lucru va funcționa și pentru cărbune și gaze, cred. În prima jumătate a anului 2022, Rusia și-a exportat gazul la capacitate maximă și la un preț foarte ridicat, ceea ce nu a fost un lucru în 2021. Prețul gazului în prima jumătate a anului 2022 a fost de trei ori mai mare decât anul trecut. Evident, a doua jumătate a anului a fost dezastruoasă, dar întregul an s-a dovedit a fi mai mult sau mai puțin în regulă datorită primei jumătăți.

Rusia nu va mai furniza gaze în Europa, iar tot petrolul său va fi exportat în Asia de Sud-Est și India, poate și în Africa și Orientul Mijlociu. Gazoductul Drujba rămâne însă, nu face obiectul sancțiunilor și va fi folosit pentru viitoarele livrări.

În același timp, pierderile suferite de țările europene în urma acestei situații care a început încă din 2021 – dezechilibrul politicilor energetice și de sancțiuni și așa mai departe – sunt în valoare de 1 trilion de euro. Și nici anul viitor nu va fi mai bine (potrivit diferitelor estimări, în 2022-2023, pierderile țărilor europene din cauza crizei energetice se vor ridica la minimum 500 de miliarde de euro sau chiar la 1.600 de miliarde de euro).