(PREMIERĂ) Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României merge pe 8 octombrie în ORAȘUL BĂLȚI
Evenimentul se va desfășura în perioada 8-10 octombrie 2013, în orașele Bălți și Edineț și în satul Corjeuți, raionul Briceni.
Prin organizarea acestui eveniment, ADR Nord urmărește să promoveze potențialul economic și investițional al RDN, să susţină actorii regionali în procesul de creare a parteneriatelor și să lanseze, la Edineț, o platformă regională de comunicare.
Zilele RDN se vor desfășura după cum urmează:
Bălți: 8 octombrie, ora 16.30 – Deschiderea evenimentului de către organizatori. Salutul adresat participanților de către Alteța Sa Regală Margareta, Principesa Moștenitoare a României, Custode al Coroanei României, şi Alteța Sa Regală Radu, Principe al României, în numele Casei Regale a României. – Municipiul Bălţi, str. Puşkin 38 (blocul central al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi).
Edineț: 9 octombrie, ora 09.30 – Întrunirea trilaterală a antreprenorilor din România, Letonia și Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și lansarea Parcului Industrial Edineț. – Orașul Edineț, str. Independenței 37A (sala Restaurantului „Paradis”).
Corjeuți, Briceni: 10 octombrie, ora 09.30 – Semnarea acordului de colaborare dintre comuna Corjeuți (Moldova) și municipalitatea Aloja (Letonia). – Satul Corjeuți, raionul Briceni (Restaurantul „La Paris”).
Precizăm că zilele RDN vor fi organizate în parteneriat Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Republica Letonă (VARAM), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Banca Comercială Română, Primăria Edineţ, Primăria Corjeuţi, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, filiala Edineț, și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Prin realizarea acestui eveniment, ADR Nord își demonstrează angajamentul său de a accelera și a asigura procesul de dezvoltare socio-economică echilibrată și durabilă a RDN, prin reducerea dezechilibrelor de dezvoltare socio-economică în interiorul regiunii, precum și prin susținerea actorilor regionali în procesul de creare a parteneriatelor.
Sursa: adrnord.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!