Internațional

Președintele Macedoniei trebuie să lase opoziția să formeze guvernul (UE)

‘Cer președintelui să revină asupra deciziei sale în interesul tuturor cetățenilor acestei țări’, a declarat Mogherini jurnaliștilor după o întâlnire cu președintele Gjorge Ivanov.

Ea a citat apoi Constituția macedoneană care stipulează că președintele trebuie să încredințeze mandatul ‘candidatului partidelor care au obținut majoritatea în Adunare’.

‘Este Constituția acestei țări și ne așteptăm ca ea să fie respectată’, a declarat Mogherini.

Îndelungata criză politică în Macedonia, în care nu s-a detașat clar un învingător în alegerile legislative din decembrie, s-a agravat miercuri, odată cu refuzul președintelui Gjorge Ivanov de a da mandat opoziției pentru a forma guvernul. El a explicat că nu poate acorda un astfel de mandat ‘unei persoane sau unui partid al căror program susține atingerea suveranității, a integrității teritoriale și a independenței Macedoniei’.

Liderul opoziției a prezentat luni președintelui macedonean, după săptămâni de negocieri cu principalul partid albanez (DUI), semnături de sprijin din partea a 67 de deputați (din cei 120 câți are Parlamentul).

DUI cere în special ca albaneza să fie declarată a doua limbă oficială pe întreg teritoriul Macedoniei, revendicare care a provocat manifestații la Skopje și în alte orașe ale țării.

Ambasadorul american Jess Baily și-a exprimat și el — într-un mesaj pe Twitter — ‘îngrijorarea că Macedonia se îndepărtează de principiile democrației și ale statului de drept, valori centrale ale NATO’. 

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *