Președintele Nicolae Timofti: „Dorim să fim împreună cu România în Uniunea Europeană”

El a mai spus că zidul instalat pe râul Prut trebuie să dispară. Deşi integrarea europeană este imposibilă atât timp cât diferendumul transnistrean rămâne nerezolvat, şeful statului dă de înţeles că prevederile Constituţiei sunt prioritare abordării Moscovei și Kievului în acest sens. “Dorim să fim împreună cu România în Uniunea Europeană. Până atunci, inclusiv cu ajutorul fraților și partenerilor noștri din România, ne unificăm legislația, procedurile, ne unificăm mentalitațile. Cu alte cuvinte, eliminăm nedreptățile care s-au comis de la instalarea unui zid pe râul Prut, dupa cel de-al Doilea Război Mondial. De pe urma acelei decizii politice a suferit populația de pe ambele maluri ale Prutului”, a menţionat preşedintele Timofti.
via cronicaromână.ro