CSI / RusiaUcraina

Președintele Ucrainei: „Discuții vor fi posibile doar dacă Rusia îşi retrage soldaţii, îşi recunoaşte greşeala şi există un nou guvern la Moscova”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski şi-a reiterat joi, 26 ianuarie, refuzul de a negocia cu Rusia înainte de o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, relatează DPA și Agerpres.

„Discuţii vor fi posibile doar dacă Rusia îşi retrage soldaţii, îşi recunoaşte greşeala şi există un nou guvern la Moscova, a declarat liderul de la Kiev într-un interviu pentru postul de televiziune britanic Sky News, difuzat joi atât în limba ucraineană, cât şi în engleză.

„Numai atunci ar fi posibile discuţii”, a menționat el, conform traducerii subtitrate a Sky News.

Menționăm că la sfârșitul lunii septembrie 2022, Volodimir Zelenski a interzis deja, prin decret, negocierile cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Liderul de la Kiev a mai subliniat că o întâlnire a sa cu Putin nu ar avea sens. ”Nu mă interesează. Nu mă interesează să-l întâlnesc, nu mă interesează să-i vorbesc”, a menționat el în limba engleză.

”Ei (ruşii) nu vor discuţii şi aşa era şi înainte de invazie. Aşa a decis preşedintele Putin”, a adăugat el.

”Chiar nu înţeleg cine anume ia acum decizii în Rusia. Nu vreau să lupt pe teritoriul Rusiei. Vreau doar ca ei să oprească războiul cât mai curând posibil şi să părăsească ţara noastră cât mai curând posibil. Vă pot spune cu siguranţă, dacă părăsesc teritoriul nostru, războiul se va opri. Asta e tot”, a afirmat președintele Ucrainei, citat de agenţia oficială de presă ucraineană Ukrinform, când a fost întrebat cu privire la eventuale negocieri cu omologul său rus.

Înainte de război, au fost întâlniri cu Putin, a spus preşedintele ucrainean. ”Am văzut un om care a spus un lucru şi apoi a făcut altul”, a argumentat Volodimir Zelenski în limba engleză. ”Cine este el acum? După declanşarea invaziei pe scară largă, pentru mine el este un nimeni”, a afirmat liderul ucrainean, subliniind că ocupanții ruși i-au atacat ţara fără să ţină cont de victime.

În acelaşi interviu, Volodimir Zelenski a recunoscut că trupele armate ucrainene se află sub presiune în regiunea Zaporojie (sud), precum şi în estul ţării.

În ultimele zile, a spus el, au fost atacuri puternice şi acţiuni ofensive în est şi este esenţial ca forţele ucrainene să aibă capacităţile necesare de a se apăra.

”Ei avansează în est, dar pierd mulţi oameni. Este o cifră incredibilă. Dar nu le pasă. Vreau să spun că ei nu-şi numără oamenii. Dar din ceea ce am văzut deja şi am numărat, sunt mii de morţi de partea lor, dar îi aruncă, îi aruncă, îi aruncă”, a afirmat Voloimir Zelenski în limba ucraineană.

În opinia sa, Ucraina a fost doar primul pas pentru Putin, în condiţiile în care propagandiştii ruşi susţin că Rusia luptă împotriva ”Occidentului colectiv” în Ucraina, conform media ucrainene.

Vă amintim că Rusia a declanşat o invazie la 24 februarie 2022 în Ucraina în ceea ce ea numeşte ”operaţiune militară specială”, considerată de Kiev şi Occident o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen după cel de-al Doilea Război Mondial. 


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *