Președintele Ucrainei îi acuză pe ruși că în atacul de la Pokrovsk au lovit în forțele de salvare: 9 persoane au murit, iar 82 au fost rănite
După atacul Rusiei cu rachete asupra oraşului Pokrovsk (în estul Ucrainei), preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat Moscova de o lovitură ţintită asupra forţelor de salvare, relatează miercuri Agerpres.
”Aceasta este o decizie deliberată a teroriştilor de a provoca şi mai multă suferinţă şi pagube”, a declarat liderul de la Kiev în mesajul său către naţiune de marţi seara pe canalul său de Telegram.
Astfel, potrivit autorităţilor locale, două rachete Iskander au lovit centrul oraşului la o diferenţă de 40 de minute luni seara, iar a doua lovitură se spune că ar fi avut loc în timp ce paramedicii ucraineni începeau deja operaţiunile de salvare.
De asemenea, printre victime se află lucrători de securitate şi salvare care s-au grăbit să vină în ajutor imediat după atac. Conform preşedintelui Ucrainei, în total, 9 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 82 au fost rănite în atacul asupra oraşului Pokrovsk, conform ultimului bilanţ al victimelor, în timp ce un bilanţ precedent consemna 7 morţi.
În mesajul său de marţi seara, Volodimir Zelenski a anunţat că reuniunea din acest an a Platformei internaţionale pentru Crimeea va avea loc la 23 august. Această platformă – un mecanism internaţional de consultare şi coordonare – a fost lansată în 2021 de către Ministerul de Externe ucrainean într-o încercare de a readuce Crimeea în cadrul Ucrainei prin mijloace diplomatice, dacă este posibil, după anexarea ilegală de către Rusia a acestei peninsulei din Marea Neagră în 2014, potrivit Agerpres.
Această acţiune este susţinută de peste 40 de state, plus NATO, Uniunea Europeană şi G7 – Grupul celor mai industrializate şapte state din lume (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi SUA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!