Președintele Ucrainei îl aseamănă pe Putin cu un Hitler modern. „Va fi învins în acelaşi mod cum a fost învins nazismul”
Rusia va fi învinsă la fel cum a fost învins nazismul în 1945, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu ocazia zilei de 8 mai, când se celebrează victoria aliaţilor asupra Germaniei naziste şi sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, informează AFP și Hotnews.
„Tot vechiul rău pe care Rusia modernă îl aduce înapoi va fi învins în acelaşi mod cum a fost învins nazismul”, a declarat Zelenski într-o alocuţiune difuzată pe reţelele sociale, la scurt timp după un nou atac rus de mare amploare asupra Kievului, în timpul căruia peste 30 de drone kamikaze au fost doborâte deasupra capitalei ucrainene.
„Le fel cum am distrus împreună răul atunci, vom distruge împreună un rău similar acum”, a continuat Zelenski, adăugând că „acest rău, chiar dacă este azi diferit, are acelaşi scop: aservirea sau distrugerea”.
Acest discurs al lui Zelenski are loc cu ocazia festivităţilor mondiale de 8 mai şi cu o zi înainte de o mare paradă militară la Moscova, menită să trezească sentimentul patriotic rus şi la care va participa şi Vladimir Putin.
„Vom învinge!”, a promis Volodimir Zelenski în acest discurs înregistrat în faţa unui impozant complex în memoria celui de-Al Doilea Război Mondial, care se înalţă lângă fluviul Nipru, la Kiev.
„Nu vom uita niciodată contribuţia poporului ucrainean la victoria asupra nazismului”, a declarat Zelenski.
„Şi nu vom permite nimănui să mintă spunând că victoria în acest război ar fi putut avea loc fără participarea unei alte ţări sau a unui alt popor”, a afirmat liderul ucrainean.
„Vom recupera tot ce a fost capturat de inamic”
Zelenski a acuzat Moscova că a opus „idealurilor” democratice „agresiunea şi anexarea, ocupaţia şi deportările, masacrul şi tortura, bombardarea oraşelor şi incendierea satelor”.
„Nu vom pierde ce am câştigat, vom recupera tot ce a fost capturat de inamic”, a mai dat asigurări Zelenski în acest discurs de circa zece minute.
Ucraina susţine că şi-a încheiat pregătirile pentru o contraofensivă de amploare în scopul eliberării teritoriilor ocupate de Rusia în est şi în sud, inclusiv în Crimeea anexată ilegal de Moscova în 2014.
În ultimele zile, atacurile cu drone ucrainene şi ruse s-au intensificat, semn, potrivit observatorilor, al iminenţei acestui asalt al Kievului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!