Internațional

Președintele Ucrainei reiterează că racheta care a căzut în Polonia a fost lansată de Rusia. „Există un stat terorist printre voi, împotriva căruia trebuie să ne apărăm”

Lovitura cu rachetă în Polonia ”nu este nimic altceva decât un mesaj al Rusiei adresat summitului G20”, a declarat miercuri preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski prin videoconferinţă în faţa liderilor grupului reunit în insula indoneziană Bali, în contextul în care versiunea că a fost totuşi vorba de o rachetă a sistemului antiaerian al Ucrainei devine din ce în ce mai plauzibilă, potrivit AFP, EFE şi DPA.

Există ”un stat terorist printre voi, împotriva căruia trebuie să ne apărăm”, a avertizat președintele Zelenski, desemnând Rusia, potrivit textului discursului pronunţat de preşedintele ucrainean la ultima sesiune a summitului din Bali, la care ”toţi au vorbit despre cum să se pună capăt războiului” declanşat de Rusia în Ucraina.

”Iar după aceea, aproape 100 de rachete ruseşti au lovit Ucraina. Clădiri rezidenţiale au ars. Centrale electrice au fost din nou distruse. Sute de localităţi au rămas fără electricitate, apă şi încălzire. Traficul pe internet a fost redus cu două treimi”, a denunţat el.

”Din păcate, există şi victime umane. Şi nu numai în Ucraina”, a mai adăugat el. ”Ieri, rachete ruseşti au lovit teritoriul Poloniei vecine. Ar trebui să existe un răspuns rapid”, a declarat liderul de la Kiev, fără să ofere nicio dovadă pentru aceste afirmaţii, notează EFE.

Acest atac, a afirmat preşedintele ucrainean, arată adevărata atitudine a Moscovei, care ar trebui să părăsească G20, grupul celor mai dezvoltate ţări din lume: ”pentru că Rusia este un terorist şi ne protejăm de ea. Aceasta este realitatea”.

Ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, reprezentând Rusia, se afla acolo la momentul discursului liderului ucrainean, a declarat pentru AFP o sursă prezentă în sală.

Vladimir Putin este marele absent de la acest summit, fiind înlocuit de ministrul său de externe, Serghei Lavrov, care a fost prezent în deschiderea summitului, dar care a părăsit Bali marţi seara, la sfârşitul primei zile a reuniunii.

De asemenea, liderul ucrainean a afirmat marţi, la scurt timp după ce incidentul a devenit cunoscut, că explozia din localitatea poloneză Przewodow a fost provocată de rachete ruseşti.

”S-a întâmplat ceea ce avertizasem de mult timp. Teroarea nu se limitează la frontierele noastre naţionale. Rachete ruseşti au lovit Polonia”, a mai declarat Zelenski.

În timp ce NATO a lansat o anchetă asupra incidentului, care a avut loc la doar câţiva kilometri de teritoriul ucrainean, preşedintele SUA, Joe Biden a considerat că este ”puţin probabil” ca presupusa rachetă să fi fost lansată din Rusia.

Există indicii că racheta care a lovit un sat din estul Poloniei ar fi fost o rachetă antiaeriană din Ucraina, a declaraT Joe Biden liderilor mondiali în timpul unei întâlniri de miercuri, a aflat DPA.

Biden s-a referit la o rachetă a sistemului S-300 în timpul unei reuniuni de urgenţă organizată în marginea summitului G20 din Bali.

În cadrul unui briefing după această reuniune, el a declarat că informaţii preliminare arată că este ”puţin probabil” ca racheta să fi fost lansată de pe teritoriul Rusiei.

Vă amintim că marți, 15 noimebrie, o rachetă a lovit o fermă din Przewodow, la circa 6 km de frontiera cu Ucraina, la ora locală 15:40 (14:40 GMT), ucigând două persoane.

Varşovia a confirmat anterior că racheta este de fabricaţie rusească, dar a spus că încă nu este clar cine a lansat-o.

Atât Rusia, cât şi Ucraina utilizează rachete de concepţie sovietică, în contextul în care Moscova continuă războiul declanşat în Ucraina la 24 februarie.

Un consilier al preşedintelui Ucrainei a declarat miercuri că Rusia este de vină pentru orice ”incidente cu rachete” după invadarea ţării sale, potrivit Reuters.

”În opinia mea, este necesar să ne ţinem de o singură logică. Războiul a fost pornit şi este purtat de Rusia. Rusia atacă masiv Ucraina cu rachete de croazieră”, a afirmat Mihailo Podoleak într-un mesaj pe o reţea de socializare.

”Rusia a transformat partea de est a continentului european într-un câmp de luptă imprevizibil. Intenţie, mijloace de execuţie, riscuri, escaladare – toate acestea sunt doar Rusia. Şi nu poate exista altă explicaţie pentru orice incidente cu rachete”, a mai adăugat Podoleak.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *