Prigojin spune că trupele sale sunt gata să apere Belgorodul, dar are o condiție: „Nu vrem să ajungem, cum se spune la noi, cu fundul gol în frig”
Șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat sâmbătă, 3 iunie, că este pregătit să își trimită unitățile pentru a apăra regiunea rusă Belgorod, de lângă granița cu Ucraina și care a fost lovită de bombardamente și atacuri intense în ultimele zile, transmite Hotnews.
„Dacă Ministerul (rus) al Apărării nu oprește ceea ce se întâmplă în regiunea Belgorod (…), unde teritoriul rusesc este de fapt capturat, atunci evident că vom merge noi”, a declarat Prigojin.
Prigojin nu așteaptă o invitație, dar are o condiție
„Ne vom apăra (…) poporul rus și pe toți cei care trăiesc acolo”, a adăugat el într-un mesaj audio publicat de serviciul său de presă, precizând că oamenii săi nu vor aștepta o „invitație” sau o autorizație pentru a se desfășura în regiune.
„Singurul lucru pe care îl vom cere este muniția, pentru a nu ajunge, cum se spune la noi acasă, cu fundul gol în frig”, a adăugat Prigojin.
Șeful Wagner, care în mod regulat critică statul major militar rus, l-a acuzat sâmbătă că a „cedat” teritoriu în regiunea Belgorod.
„Ministerul Apărării (rus) nu este în măsură să facă nimic, deoarece de facto nu există, este în dezordine”, a declarat Prigojin.
Cu o zi înainte, el afirmase că trupele lui Wagner au părăsit „în proporție de 99%” Bahmut, în estul Ucrainei, și au predat pozițiile lor armatei regulate.
Haos în regiunea Belgorod
În ultimele zile, regiunea Belgorod, în special localitățile cele mai apropiate de frontiera ucraineană, a fost lovită de tiruri de o intensitate nemaiîntâlnită de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la sfârșitul lunii februarie 2022.
Guvernatorul Viaceslav Gladkov a declarat că regiunea a fost lovită vineri de peste 500 de lovituri de tun, mortiere și lansatoare de rachete multiple, dintre care peste 370 în orașul Chebekino și în jurul acestuia, de unde au fugit sute de civili.
Gladkov a afirmat sâmbătă că încă o persoană a murit în loviturile de vineri, ridicând bilanțul la cinci morți. Potrivit autorităților ruse, cel puțin 27 de persoane au fost rănite.
Moscova a afirmat și joi că a respins o tentativă de atac terestru în regiune din partea Ucrainei cu ajutorul aviației și artileriei sale, la o săptămână după o incursiune armată spectaculoasă care a demonstrat vulnerabilitatea frontierelor Rusiei.
Legiunea „Libertatea Rusiei” care a efectuat în ultima vreme incursiuni pe teritoriul rusesc dinspre Ucraina a spus sâmbătă că armata Moscovei își bombardează haotic propria populație.
Ops ! Prigojidul incearca s-o ea la intors !
Parca acum cateva luni declara altceva !