Femeia

Prin GARDEROBA Elenei Ceaușescu, de ziua ei de naștere. Soția dictatorului comunist ar fi împlinit 97 de ani

Născută pe 7 ianuarie 1917 (ulterior biografia a fost rescrisă şi data naşterii a devenit 1919), Elena Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 97 de ani, dacă nu exista „episodul Târgovişte”….

Când vine vorba despre copilăria şi adolescenţa Elenei, oamenii din comuna ei natală Petreşti (judeţul Dâmboviţa), tac, lasă capul în jos, nu pentru că nu vor să vorbească, dar pentru că n-au ce spune, nu ştiu mare lucru, viaţa ei s-a plasat mereu pe tărâmul speculaţiilor.

Şi oricum, s-a scris şi s-a vorbit atât de mult despre „eroina, mama, omul de ştiinţă, academician doctor inginer Elena Ceauşescu”, „cabinetul 2”, "dictatoarea", şi aşa mai departe, încât poate doar unele frânturi din viaţa acestui personaj pot constitui, oarecum, o „pată de culoare”.

Cum ar fi, spre exemplu, garderoba ei! "Pe 7 ianuarie 1989, de ziua ei, când a împlinit 70 de ani, era îmbrăcată în deux pieces de culoare bej”, îşi aminteşte cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu.


În Mircea Eliade nr.50 – colţ cu Primăverii, acolo unde se află vilă care reprezenta odihna Ceauşeştilor, dăinuie o vastă garderobă. În dressing – o cameră cam cât un apartament, plină cu dulapuri ”băgate” în perete, se află garderoba comună a soţilor Ceauşescu (sau, mai bine zis, ce a mai rămas din ea). ”Acea garderobă, cât ar părea de absurd, e istorie", subliniază cineastul.

”Majoritatea hainelor Elenei Ceausescu erau facute în România, la APACA, erau replici după mari branduri, în special Chanel, dar să ştiţi că avea şi unele piese vestimentare originale, de brand! Să stiţi că nu era chiar atât de necioplită, îi mergea mintea şi era pasionată de ce se poartă în Occident. Doar că nu o arăta…”, mai spune Pantelie Tuţuleasa.

"Camera Cucilor, sau La cuci, aşa-i spune", subliniază personalul administrativ care continuă încă să se mire, după atâţia ani, de bizareria acestei case. În dulapul cu pălării – vizibil nepurtate, vedetă este pălăria Dior (se pare că Elena Ceauşescu nu a purtat nici măcar o dată această pălărie). În dulapul cu pantofi, aproximativ trei perechi cu tălpile aproape tocite… În rest, haine amestecate, al cărui rost nici nu se mai ştie, având parcă 1.000 de feţe.


"Întocmai ca şi ea, spune Tuţuleasa. "Probabil istoria va rezolva cumva problema celor 1.000 de feţe ale acestei femei, de fapt ale acestei familii…”.

Ziua de naştere a Elenei Ceauşescu părea la fel în fiecare an: o aniversare pregătită din timp, telegrame si scrisori de felicitare, cadouri extravagante… De fapt, ziua de 7 ianuarie era mult mai mult, era precum un film rar şi de colecţie, sau precum o piesă de teatru bună pentru un public restrâns.


"Elena Ceauşescu a fost cea mai bună actriţă a mea", îşi aminteşte cineastul Pantelie Tuţuleasa.

Decorul în care s-a filmat la 7 ianuarie 1989 era cam acelaşi ca în fiecare an: "Un birou cu un maldăr de dosare, dar un birou foarte ordonat. Cred că avea o vază cu flori. Îi plăceau lăcrămioarele, oricum avea tot timpul flori proaspete de la Codlea, plus cele pe care le primea".

"Întotdeauna ea avea grijă cu îmbrăcămintea…De fapt, garderoba lor vorbeşte clar despre timpul parcurs de ei. Se poate spune, însă, că acea garderobă este chiar ea, Elena Ceauşescu!“…

sursa: evz.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *