Social

Procuror: Este adevărat că poliţiştii sunt favorizaţi în procesele de judecată

Potrivit procurorilor, colaboratorul de poliţie a reţinut tânărul fără a întocmi acte procesuale. Poliţistul l-a torturat pentru a-l impune să-şi recunoască vina. Victima este dintr-o familie de sinistraţi, iar recent s-a stabilit că adevăratul hoţ a fost dat în căutare.

Poliţistul a mai fost privat de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere timp de 2 ani. Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale. 

În ultimul timp, observăm o tendinţă de majorare a numărului cazurilor de condamnare a colaboratorilor de poliţie. Am discutat despre acest fenomen cu şeful Secţiei antitortură a Procuraturii Generale, Ion Caracuian. "Nu putem afirma că până acum poliţiştii nu aplicau tortura şi acum o aplică", ne-a spus procurorul. "Acest fenomen este mediatizat mai frecvent. Până acum existau dosare, nu pot spune că erau mai multe sau mai puţine", a adăugat I. Caracuian. "După ce a fost creată subdiviziunea antitortură a PG, am insistat să fim informaţi de medici în primele 24 de ore după ce o persoană a fost torturată. A crescut numărul de înregistrări ale acestor cauze", a explicat procurorul.

Fiind întrebat de ce instanţele de judecată aplică poliţiştilor de cele mai dese ori pedepse condiţionate, Ion Caracuian a menţionat că R. Moldova a fost deja condamnată la CEDO în cazul fraţilor Roşca versus Moldova pentru că pedeapsa aplicată a fost prea blândă. "Faptul că judecătorii nu aplică pedepse cu închisoare faţă de colaboratorii poliţiei este unul regretabil. Încercăm să întreprindem un şir de măsuri în acest sens, inclusiv instruirea procurorilor şi a judecătorilor la Institutul Naţional al Justiţiei, privind aplicarea pedepselor atunci când este violat articolul 3 din Convenţia Drepturilor Omului, adică tortura", a conchis şeful Secţiei antitortură a PG. 

Timpul.md (N.G.)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *