Politică

Procurorii i-ar fi „interogat” pe medicii care i-au prescris fiului lui Dodon „tratamentul de reabilitare” la salina de la Târgul Ocna. Kuliokarul s-a dezlănțuit la adresa Maiei Sandu și șefa PA

Medicii care i-au prescris fiului lui Dodon „tratamentul de reabilitare” la salina de la Târgul Ocna, România, au fost luați la întrebări de către procurorii anticorupție. Instanța de judecată i-a permis socialistului Dodon să-și însoțească fiul în România, e revoltat de faptul că procurorii au îndrăznit să pună la îndoială recomandările medicilor.

Potrivit acestui, șefa statului Maia Sandu și șefA (PA), Veronica Dragalin, ar fi dat indicații să fie „interogați” medicii săi, transmite Ziarul Național.

„La indicația Maiei Sandu și a Veronicăi Dragalin, ieri, 25 ianuarie, procurorii au descins cu interogatoriu și ridicarea arhivei la medicii, care au prescris tratament feciorului meu. Ore în șir i-au terorizat, au făcut presiuni și i-au amenințat cu dosare și testul la poligraf. Au lăsat în urma lor lacrimi ale medicilor și altor cadre medicale, speriate de comportamentul abuziv al procurorilor. Domnișoarei Dragalin nu-i ajunge hârtie, nu au oameni să se ocupe de furtul miliardului, landromat și altele dosare importante, în schimb au timp și forțe pentru a pune procurorii de buzunar să-și bată joc de familia mea, de medici, doar pentru că au stabilit diagnoza și au prescris tratamente”, a scris Dodon într-o postare pe Facebook.

Vă amintim că kuliokarului Igor Dodon i s-a permis să plece peste hotare în perioada 28 ianuarie – 5 februarie. Astfel de decizie a fost luată cu puțin timp în urmă de judecătorii Curții Supreme de Justiție (CSJ). Decizia a fost luată la cererea avocaților, pe motiv că Dodon trebuie să-și însoțească fiul cel mai mic la un tratament de reabilitare post-Covid, scrie Jurnal.md.

Procurorul Petru Iarmaliuc a fost categoric împotrivă, argumentând că orice altă persoană împuternicită ar putea să meargă și nu neapărat Igor Dodon.

Astfel, inculpatul Dodon va pleca împreună cu soția și fiul lor cel mic în România, la salina de la Târgu Ocna.

De asemenea, Petru Iarmaliuc, a solicitat să fie verificate circumstanțele indicate în acele documente medicale, cu audierea medicilor care au eliberat aceste prescripții cât și respingerea cererii depuse de către apărători.

Potrivit lui Iarmaliuc, „nu au fost stabilite și dovedite circumstanțele personale excepționale ale inculpatului Igor Dodon, care ar face posibilă încuviințarea părăsirii teritoriului R. Moldova, pentru perioada 28 ianuarie 2023 – 5 februarie 2023”” Mai mult ca atât, procurorii au susținut că nu a fost stabilită situația gravă a inculpatului și imposibilitatea ca instituțiile medicale din R. Moldova, inclusiv cele private, să presteze servicii corespunzătoare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *