Procurorul de caz a cerut trei interdicții pe numele lui Igor Dodon. Ce prevăd acestea
Procurorul de caz vine cu detalii după ședința de astăzi, 20 iulie, în dosarul lui Igor Dodon, de la Judecătoria Ciocana. Ulterior, el a cerut trei interdicții pe numele socialistului, potrivit ProTV.
„Noi am solicitat ca sa fie aplicat prevederile articolul 188, cu toate cele trei interdicții, nimic mai mult și nimic mai puțin. Interdicția de a nu ieși din locuință, interdicția de a nu comunica cu persoanele implicate pe cauza penală și interdicția de limitare a convorbirilor telefonice prin intermediul poștei și prin alte mijloace de comunicare. Așa stabilește articolul 188. Am prezentat probe în acest sens, ieri dupa cum am menționat cinci probe care confirmă actualitatea, deoarece au fost efectuate anumite acțiuni și asupra unor martori” a menționat procurorul de caz, Petru Iarmaliuc.
De asemeena, Iarmaliuc a menționat că ieri, 19 iulie, au plecat din țara noastră doi complici care se eschivează de la săvărșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită incriminată lui Igor Dodon, menționând că pentru a nu prejudicia dauna penală nu poate să comunice numele lor.
Totodată, fiind întrebat de ce nu au prevăzut că pot pleca din țară, Petru Iarmaliuc a menționat că acțiunile de urmărire penală au un caracter complex, sunt mai multe persoane vizate în ancheta penală, fiind prezente și riscurile pe care le-a invocat la demers.
„Celelalte persoane care în momentul perchezițiilor au recurs la distrugerea probelor au fost reținute, iar în privința altor persoane au fost adminstrate probe perchezițiilor care confirmau implicarea acestora în săvârșirea infracțiunii de către Igor Dodon” a mai declarat procurorul de caz.
Vă amintim că instanța a luat o pauză în examinarea demersului procurorilor privind prelungirea măsurii preventive de arest la domiciliu în privința lui Igor Dodon. Ulterior, decizia urma să aibă loc astăzi, 20 iulie, dar a fost amânată.
Menționăm că Igor Dodon este cercetat penal pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală (dosarul Kuliok), trădare de Patrie și îmbogățire ilicită, dar și pentru depășire a atribuțiilor de serviciu în dosarul Energocom.
Nenorocirea este că se găsesc niște coate-goale și mai mulți robotizați care-l susțin pe acest ticalos penală, fost șef de WC prezidential.