„Pupătorii de moaște”

Aceste atitudini mi-au amintit de o caricatură din rețelele de socializare, menită să batjocorească „pupătorii de moaște", cum ni se spune în derâdere. Era un desen cu oameni alergând și fluturând diferite drapele: unii erau cu steagul Germaniei și scria „pentru Fuehrer", ceilalți cu secera și ciocanul și strigau „pentru Stalin", englezii alergau „pentru regină", iar americanii „pentru petrol". În ultimul rând oamenii fugeau cu steagul României și strigau „moaște".

Desigur că era o bătaie de joc, dar de multe ori în glumele proaste se spune și ceva adevărat. M-am uitat la caricatură și am zis în sinea mea: „Doamne ajută!", bine că fugim după moaște și nu să ucidem. Fiindcă era limpede că în celelalte cazuri se vorbea despre ucidere.
Suntem batjocoriți de fapt, fiindcă în loc să fugim după moarte, ca toți ceilalți, noi nu credem decât în viață. Fiindcă cinstirea sfinților și a moaștelor e dovada clară că noi nu credem în moarte, ci îi cinstim pe sfinți ca pe cei care au biruit-o alături de Hristos. Chiar și ultima sărutare, dată celui adormit de către membrii familiei, la slujba de înmormântare, semnifică un bun rămas până la revederea în Împărăția lui Dumnezeu.
Că necredincioșilor li se pare nefirească cinstirea moaștelor, pot pricepe. În schimb, chiar nu înțeleg ce îi deranjează atât de tare. Că unii oameni exagerează, știu și eu, și văd an de an fie la Mănăstirea Nicula de Adormirea Maicii Domnului, fie la Mănăstirea Prislop, fie chiar și la Iași. Pe mine exagerările mă deranjează atunci când înțeleg că ceilalți credincioși au pierdut o anumită măsură sau că iau totul strict formal. Ori că nu fac distincție între adorarea cuvenită lui Dumnezeu și cinstirea sfinților care e tot o urmare a adorării lui Dumnezeu. Sunt lucruri de nuanță prin care omul își deformează credința. Și atunci mă întristez.
De ce atâta aroganță, răutate, superioritate la niște oameni care nu cred? Asta mă depășește. Cultul sfinților, al moaștelor, chiar nu afectează viața de zi cu zi a celorlalți oameni.

Dar până la urmă fiecare cu ale lui. Vor să râdă, sunt liberi. Ne cred proști, să o facă. Suntem fii ai Împărăției. Și, da, suntem și pupători de moaște. Și ne bazăm pe exemplul, învățătura și rugăciunile fraților noștri mai mari, sfinții.